vineri, 30 noiembrie 2012

“Romanismul se afirma, nu se discuta”

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).
Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar.
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]
Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[...]
O necesitate istoricã – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.” De pe ZiuaNationala.ro
sursa:Frontpress

vineri, 9 noiembrie 2012

Pe harta descoperirilor arheologice de provenienţă dacică, judeţul Harghita reprezintă zona cu cea mai mare concentrare de cetăţi, după cea regală a munţilor Orăştiei. Vestigii dacice extrem de importante şi cu rădăcini în preistorie se gasesc, de asemenea, în judeţul alăturat, Covasna. Spre exemplu, în perioada neolitică, teritoriul Covasnei a făcut parte din aria de întindere a culturii Cucuteni, numită în literatura de specialitate şi Ariuşd-Cucuteni, localitatea covăsneană Aruişd fiind una din limitele de extindere ale acestei culturi.

Pe harta descoperirilor arheologice de provenienţă dacică, judeţul Harghita reprezintă zona cu cea mai mare concentrare de cetăţi, după cea regală a munţilor Orăştiei. Vestigii dacice extrem de importante şi cu rădăcini în preistorie se gasesc, de asemenea, în judeţul alăturat, Covasna. Spre exemplu, în perioada neolitică, teritoriul Covasnei a făcut parte din aria de întindere a culturii Cucuteni, numită în literatura de specialitate şi Ariuşd-Cucuteni, localitatea covăsneană Aruişd fiind una din limitele de extindere ale acestei culturi.
Luate împreună, în judeţele Harghita şi Covasna au fost descoperite 13 cetăţi dacice şi 10 castre romane, dar această zonă situată în interiorul curburii Carpaţilor este mult mai bogată în vestigii decât se constată la o privire sumară. Se enumerăm cetăţile dacice descoperite în localităţile Covasna, Bicsadul Oltului, Zetea, Jigodin, Porumbenii Mari, Odorheiul Secuiesc, Racu, Topliţa, aşezarea dacică întărită de la Cuşmed, aşezările dacice de la Mereşti, Vîlcele şi Ciceu, precum şi castrele romane de la Breţcu (Augustia),Boroşneu Mare, Comolău – Reci,Inlăceni, Tarnava Mică, Odorheiul Secuiesc, Sanpaul, care sunt o dovadă în plus că viaţa şi civilizaţia dacică a continuat pe aceste pământuri şi după războaiele de cucerire duse de Imperiul Roman. Alte aşezări din timpul stăpânirii romane au fost descoperite la Atid- Harghita şi Ariuşd, Arcuş şi Angheluş îm judeţul Covasna.
Una dintre cele mai puternice cetăţi dacice din zona amintită este cea situată în apropiere de oraşul Covasna, supranumită „Cuibul de Vulturi” sau şi mai bine „Cetatea Zânelor”, prin faptul că se află în partea superioară a unei văi numită Valea Zânelor. Cercetătorii care s-au ocupat de această cetate şi în primul rand trebuie să-l menţionăm pe eminentul savant maghiar care a fost arheologul Istvan Ferencz (1921 – 2000) o descriu ca pe „un sit neobişnuit” prin poziţionarea în vârf de munte şi construcţia cu terase realizate de daci, fiecare terasă fiind înconjurată de ziduri groase, până la o înălţime de doi metri care s-au păstrat. Se apreciază că locuirea în această cetate este mai sporadică în epoca bronzului şi mai intensă,în epoca fierului când s-au făcut amenajări specifice perioadei. Cetatea – cel mai mare for dacic din zona Carpaţilor de curbură – a avut o intensă viaţă economică şi schimburi comerciale cu cetăţile greceşti situate la mare distanţă dar şi cu lumea romană. Cu o lungime totală a zidurilor de 800 m şi o suprafaţă construită de 20.000 m.p. este una dintre cele mai importante monumente geto-dacice de pe teritoriul României şi unul dintre centrele politice,economice şi militare ale statului dac. După cum arată artefactele descoperite ,Cetatea Zanelor Dacice de lângă localitatea Covasna, a cunoscut o perioadă de apogeu la mijlocul sec.I, î.H. în timpul domniei lui Burebista.
În perioada de maximă înflorire a civilizaţiei dacice, adică secolele II î.H. şi sec.I d.H., în teritoriul de la curbura interioară a Carpaţilor, a existat un sistem de cetăţi geto-dacice care controlau punctele strategice, una dintre regulile urmate pentru amplasarea lor fiind legătura vizuală.Spre exemplu, cetatea de la Păuleni se putea observa foarte bine de pe vârful montan Şumuleu, de unde, mai departe se vede cetatea de la Jigodin şi aşa mai departe, făcând posibilă o comunicare prin semnale la mare distanţă.
Descoperit întâmplător în 1953, tezaurul geto-dacic la Sâcrăieni, judeţul Harghita conţine mai multe obiecte de argint, în greutate totală de 3,650 kg, din care 13 sunt cupe cu picior care se diferenţiază prin formă şi mai ales ornamentică de obiectele de artă antică ieşite din atelierele situate în mediul geografic şi etnic greco-roman, celtic sau sarmato-persan. În schimb se pot găsi similitudini cu motivele geometrice sau vegetale din cadrul altor artefacte geto-dacice precum cuiele – discuri de la Grădiştea Muncelului, pe unele fragmentele de vase de lut, dar ceea este şi mai interesant, şirurile de frunzuliţe se îmbină asemănător modului de suprapunere a şindrilei de pe casele ţărăneşti ale românilor, toate aceste detalii şi altele contribuind la datarea lui aproximativă, secolul I.Î.H. şi cu certitudine ca aparţinând unui rege local ori unui templu religios zalmoxian.
Ca peste tot în Dacia şi în teritoriul Carpaţilor de curbură, stăpânirea romană nu a putut şi nici ni şi-a dorit, pentru că nu era în interesul său, o încetare a vieţii economice şi spirituale dacice.Urme certe de locuire dacică, post-romană s-au descopeit la Olteni – judeţul Covasna în punctual „Cariera de nisip”; tot din epoca post-romană (sec. III-IV) datează descoperirile din satul Dejunţiu, com.Mugeni, judeţul Harghita. Mai multe aşezări aparţinând culturii Sântana de Mureş-Cerneahov (se.4, d.H) care arată continuitatea de locuire a populaţiei dacice s-au descoperit în bazinul Ciucului dintre care amintim : o necropolă în satul Rugăşeşti, com.Şimoneşti şi o aşezare în comuna Mugeni, ambele în judeţul Harghita, precum şi aşezarea descoperită în municipiul Sf.Gheorghe, judeţul Covasna.
Atunci când se discută de continuitatea dacică şi de supravieţuirea elementului autohton dacic în judeţele Harghita şi Covasna trebuie avut în vedere în primul rând cadru natural mult mai favorabil, comparativ cu alte zone ale ţării, populaţiei care se confrunta cu diverse valuri de migratori. Masivele muntoase au oferit populaţiei locale posibilitatea de refugiu, în caz de primejdie şi unde putea practica păstoritul, exploatarea lemnului, vânătoarea şi chiar, pe anumite platouri montane, o agricultură de subzistenţă. Pe această bază se poate afirma că , după retragerea romană, dacii din Ardeal au rezistat valurilor de popoare migratoare precum hunii, avarii, vizigoţii, ostrogoţii, gepizii, slavii, pecenegii, cumanii, tătarii, ungurii şi altele.
Toponimia, hidronimia şi antroponimia din judeţele Harghita şi Covasna, a fost şi rămâne şi astăzi dacică, după cum vom arăta în cele ce urmează.
Masivul muntos Harghita de la care judeţul îşi împrumută numele nu are o explicaţie etimologică certă ci doar una probabilă şi după părerea noastră neverosimilă : de la „har” care înseamnă „munte” în limbile semitice şi turcice. Greutatea rezolvării acestei enigme etimologice constă în ignorarea unei realităţi : avem de-a face cu un toponim dacic- Archita – căruia i s-a adăugat în faţă vocala „h”, rezultată din pronunţia maghiară specifică. Savantul în lingvistică comparată care a fost I.I.Russu a arătat că forma populară românească localnică şi deci cea autentică este nu Harghita ci Arghita sau Archita la care vrem să aducem unele completări (1). Rădăcina lingvistică „arka” folosită pentru a forma toponime este dacică antică şi o putem vedea în mai multe zone ale ţării : Archita – s.c.Vânători, j. Mureş; Arcuş – s.c.Valea Crişului, j. Covasna ; Archia – s.m. Deva, j.Hunedoara ; Archid – s.c.Coşeiu, j. Sălaj ; Archiş – c., j.Arad ; Archiud – s.c.Teaca, j. Bistriţa-Năsăud ; Arcalia – s.c. Şieu – Măgheruş, j. Bistriţa-Năsud ; Arcani – c. j. Gorj ; Arcanu – s.c.Scutelnici, j. Buzău ; Arceşti – s.c. Pleşoiu, j. Olt.
Arcanu este şi numele unui vârf (1760m) din masivul Vulcan.Toate aceste „arke” derivă din aceeaşi manta lingvistică din care au ieşit numele cetăţilor dacice Arcudava şi Arkobadava (2). Ele au ca explicaţie substantivul sanskrit „Arka” – un alt nume al Soarelui (3).
Râul Negru care se varsă îm Olt pe teritoriul j.Covasna, izvorăşte din muntele Şandru mare. Şandru este nume de familie românesc şi se consideră greşit că provine din maghiarul Sandor (unei astfel de capcane i-a căzut victimă şi lingvistul Iorgu Iordan). Şandru este un toponim şi antroponim dacic important întrucât rezultă din pronunţia în grai moldovenesc a teonimului Chandra – zeul şi stăpânul vedic al Lunii. Deosebit de răspândit în restul ţării: Şendreni – s.c. Frumuşica, j.Botoşani ; c.j. Galaţi ; s.c.Victoria, j. Iaşi ; Şendreşti – s.c.Matoşeni, j. Bacău ; Şendriceni – c. j. Botoşani; Şendroaia – s.c. Târlişua, j. Bistriţa-Năsăud ; Şendruleşti – s.c. Cepari, j. Argeş. Şandru, Şendroiu sunt antroponime româneşti. Şandru este şi un un erou din cântecele bătrâneşti ale românilor.
Zeul Chandra apare mai aproape de forma sa vedică în numele muntelui Cindrel din Carpaţii Meridionali.
Nordul judeţului Harghita este străjuit de masivul muntos Călimani, denumire formată din teonmul Kali – zeiţa neagră teribilă care distruge răul şi consoarta lui Shiva sub aspectul distrugător. Milarepa – un mistic tibetan a cărui viaţă a fost studiată de Constantin Brâncuşi o adora şi o numea „Mama Kali”. Căliman este un nume de familie românesc şi toponim extrem de răspândit sub diferite forme, în diferite zone ale ţării : Căleşti, Călieni, Călimăneasa, Călimănel, Călimăneşti, Călineşti, Călini.
Ineu, sat al comunei Cârţa, j.Harghita este un toponim ce are ca rădăcină sanskritul „ina” – capabil, puternic, voinic, brav, energic, domn, rege (4). În ţară mai avem o comună Ineu în j. Bihor, un oraş Ineu în j. Arad, un Inău- sat al oraşului Târgul Lăpuş, j.Maramureş şi un alt Inău- s.c. Someş – Odorhei în j. Sălaj.
Cârţa care este centrul de comună al Ineului din j. Harghita, se poate explica la rândul său prin saskritul „kîrtti”, adică „glorie”, ceea ce ne arată o zonă care cândva trebuie să fi fost reşedinţă fie administrativă-domnească, fie un centru religios ( 5). Toponime cu aceeaşi rădăcină în ţară : Cârţa – c.j. Sibiu ; Cârţibaşi – s. c. Bogdăniţa, j. Vaslui ; Cârţişoara – s.c. Avram Iancu, j. Alba.
Alte toponime dacice explicabile prin limba sanskrită, din cele două judeţe, de la curbura interioară a Carpaţilor :
-Pava – „Loc al aerului pur” (scrt „pava” = briză, vânt, aer pur, cântec de laudă)
- Goagiu – „Muntele vacilor” (scrt. go = vacă ; aga = munte)
- Zabala – Câinele lui Yama (Zabala / Sabala este unul dintre cei doi câini ai lui Yama)
- Adorjana – „Cei buni” (scr. durjana = rău, răutăcios ; aici avem un aoristic)
- Comalău – „Satul dulce” (scrt. komala = dulce, agreabil, plăcut )
- Saciova – „Satul consilierului regal” (scrt. saciva = consilierul regelui, ministru )
- Turia – „Al patrulea” (scrt. turiya = înseamnă literalmente „al patrulea” şi desemnează Sinele transcedental, Realitatea supremă. Este cea de a patra stare, dincolo de stările de veghe, de vis şi de somn. (6).
- Moacşa – „Eliberatul” (scrt. moksha – eliberare, libertate spirituală, descătuşare, ţelul final al vieţii omeneşti prin ieşirea din ciclul karmic al reîntrupărilor repetate (7). Din aceleaşi considerente arătăm că este foarte posibil ca numele de familie secuiesc Maksai să fie la origine dacică )
- Niraj – „Cel imaculat” ( scrt. niranjana = „Imaculatul”, un epitet al zeului Shiva)
- Nemira – conform cu scrt. „nemi” – obadă şi „namra”- curbură
Un toponim dacic extreme de interesant este cel de Bodogaia – localitate în judeţul Harghita, unde fenomenul de maghiarizare forţată a populaţiei româneşti a fost atât de amplă şi brutală încât a dus la formarea unui atributiv pentru a-l defini – „bodogăire”.
Arătăm aici că Bodogaia, mai précis Bodh–Gaya are o semnificaţie religioasă mistică, desemnând locul unde se produce revelaţia unui mare sfânt. Bodogaia din Harghita are ca echivalent celebrul loc de pelerinaj Bodhi- Gaya din India unde se consideră că Buddha a atins iluminarea sau cu alte cuvinte a devenit un Trezit. Nu este singurul element de factură buddhistă în civilizaţia dacică, mai sunt destule pentru a forma noi ipoteze de lucru cu privire la interferenţele spirituale între moşismul getic reprezentat prin Zalmoxis şi buddhismul indian reprezentat pri Buddha.
- Daia – „Satul Moştenitorilor” (scrt.dăya = moştenire, parte). Probabil că există o legătură cu propietăţile celor care au înfiinţat satul şi ideia de moştenire.
- Zălan – „Străpungerea” sau „Lăncierii” (scrt.zal/ sal = străpungere, lance. Conform şi cu numele propriu Zalya / Salya, adică cel cu lancea din Mahabharata (8). În 1900, în gazeta maghiară „Szilagysag”, nr. 15, dr.Petho S., cercetând originea numelui Zalău ajunge la concluzia că este dacic, dar pe altă cale (zilaj-brâu, prin analogie cu Zilaj –un munte în Muntenegro) care rămâne ca o variantă de lucru. Întrucât Zalăul constituie spaţiul de trecere dinspre Europa de vest către inima Transilvaniei, ideia de „străpungere” ni se pare mai adecvată. Sanskritul „zal” mai înseamnă şi vârf ascuţit, vărf de săgeată sau lance, ceea ce străpunge.Valea Zălanului poate că este chiar o „străpungere” în geografia locală. În Valea Zălanului, cândva cu populaţie majoritar românească, prinţul Charls al M.Britanii a renovat o autentică gospodărie dacică transformând-o în reşedinţă regească de vacanţă.
- Aita – „Cei liberi” ( scrt. „ayata” = de necontrolat, fără constrângere )
- Jigodin- „Cei păcătoşi” (scrt. „jaghanya”= om al clasei de jos ; de la această formă s-a ajuns la atributivul de azi, „jigodie” – om fără valoare )
Dintre hidronime râul Olt care brăzdează judeţele Harghita şi Covasna, este râul sacru al dacilor cu o amplă încărcătură religioasă. El se explică prin latinul „alte” cu înţelesul de „sus” (9), întrucât precum în mitologia hindusă Gangele curge din cer, tot astfel în mitologia traco-geto-dacică, Oltul este un râu ceresc, prin urmare vine de „Sus” şi prin urmare primeşte atributivul de „Alt”. Altiţa – ornamentul din „partea de sus” a mânecilor unei ii, demonstrează acelaşi mod e formarea hidronimului dacic sacru Olt.
Nu am enumerat toponimele cert româneşti precum Vlahiţa, Căpâlniţa, Racu, Plăieşii, Corbu, Crişeni, Călugăreni, Porumbeni, care sunt cu sutele şi care nu mai necesită nici o explicaţie în plus. Mai mult, în privinţa toponimelor minore desemnând văi, mici pâraie, dealuri, cosişe, păduri ele sunt într-o mare proporţie româneşti. Este un adevăr ştiinţific demonstrat că dacii au rămas în Transilvania şi după retragerea romană şi au supravieţuit în ciuda atâtor valuri de migratori care au trecut pe aici – vizigoţii, gepizii, slavii, maghiarii, cumanii, pecenegii, tătarii şi mulţi alţii.
În sec.XII – XIII-a zona interioară a Carpaţilor de curbură a fost colonizată cu secui, o populaţie despre a cărei origine au existat mai multe dispute. În decursul timpului secuii au fost consideraţi pe rand : maghiari, sciţi, huni, avari, bulgari de pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino- balkari din Caucaz. Ceea ce ne interesează pe noi este faptul că la sosirea lor în curbura interioară a Carpaţilor au găsit aici o populaţie românească sedentară, urmaşii dacilor numiţi de cronicarii maghiari vlahi. Nu o spunem noi ci
Simon Kezai, autorul unei cronici maghiare dedicate regelui Ladislav al III-lea (1272-1290) :
„Sacuii sunt resturile hunilor.Aflând despre reîntoarcerea ungurilor în Panonia, ei le-au
ieşit înainte la hotarele Galiţiei şi dimpreună cu dânşii au cucerit Panonia, din care au şi căpătat o parte, nu însă pe şes, ci la munte învecinaţi şi amestecaţi cu vlahii, de unde se vede că au şi adoptat literele vlahice” (10).
Din cronica lui Kezai rezultă cel puţin două lucuri : în primul rând că de la începutul venirii lor în Carpaţii de curbură, în urmă cu 800 de ani, secuii au fost nevoiţi să se amestece cu românii, populaţia locală , singura care stăpânea aceste ţinuturi ; în al doilea rând, vlahii aveau o civilizaţie superioară celor veniţi întrucât stăpâneau scrisul.
B.Haşdeu care a scris pe această temă studiul intitulat „Alfabetul dacic al lui Dekeneu” arată că acesta a fost o scriere runică şi că literele dacice au putut să supravieţuiască cu atâta puritate la români şi apoi la secui întrucât se scria foarte puţin iar caracterele trebuiau încrestate. Astăzi secuii se mândresc cu scrierea runică secuiască, dar uită să menţioneze că le-au luat de la vlahi, adică de la daci. Ne-ar lua prea mult să dezvoltăm subiectul runelor dacice transmise secuilor, de aceea facem trimitere la scrierile lui B.P.Haşdeu, V.Pârvan şi altor istorici precum în zilele noastre dr. Ioan Lăcătuşu care vede aici o continuare peste milenii a scrisului de la Tărtăria.
Dar oare numai scrisul l-au împrumutat secuii de la daci ? Un studiu de Ioana Cristache-Panait, intitulat „Alte mărturii ale originii entice româneşti a aşezărilor din Sud-Estul Transilvaniei”(11) subliniază nenumărate elemente etnografice româneşti în unele sate secuieşti : casele cu târnaţ şi stâlpi sculptaţi, porţile mari din lemn cu decoraţiuni florale şi geometrice, morile, obiectele de uz casnic şi de mobilier. În spatele acestei realităţi se află fenomenul de maghiarizare care durează de 800 de ani şi care şi-a pus amprenta asupra configuraţiei etnice a populaţiei în defavoarea românilor. Hunfavy Pal (1810-1891) un istoriograf maghiar recunoaşte acest adevăr : „În general considerăm neîndoielnic faptul că între secuii de astăzi o parte este de obârşie românească” (12). Maghiarizaţi românii din judeţele Harghita şi Covasna şi-au pierdut credinţa, portul obiceiurile şi ceea ce este mai grav limba strămoşească şi conştiinţa etnică. În studiul intitulat „Antroponime româneşti în limba secuilor şi maghiarilor”, savantul român I.I.Russu sunt extrem de multe exemple de antroponime aşa-zis secuieşti dar care de fapt sunt româneşti maghiarizate. Fenomenul înstrăinării românilor de neamul lor s-a produs de-a lungul secolelor de dominaţie maghiară, fie prin acordarea de titluri nobiliare fie prin privilegii ori posturi în administraţie dar mai ales prin discriminare care obliga populaţia autohtonă să accepte maghiarizarea prin modificare numelui şi schimbarea confesiunii religioase :
Raduly – Radu, Ficsor – Fecior, Boyer – Boier, Borbat – Bărbat, Draculja – Drăculea, Bottyan – Botian, Opra – Oprea, Bogacs – Bogaciu, Bokor – Bucur, Petrasko – Petraşcu,
Falka –Falcă, Muzka –Muscă, Chortan –Ciortan, Dragiczy – Drăghci, Myrcze – Mircea, Kolczar – Colcer, Bosarad – Basarab, Korbuly – Corbul, Sorbany – Şerban, Nyaguly – Neagul, Maga – Moga, Plotzkar – Ploscarul, Szelecsanu – Sălăjanu, Barna – Bârnă,Tsokan – Ciocan, Cretzuli – Creţu, Kapata – Capotă, Kiritza – Chiriţă, Oltyan – Oltean, Boile –Boilă, Sztankuj – Stăncui, Vojkully –Voicilă,
Muntyan – Muntean, Manya – Manea, Albo – Albu, Algya – Aldea, Vajna – Voinea, Csabany – Ciobanu, Endre – Indrea, Frenco – Frâncu, Ganya – Ganea, Grancsa – Grancea, Kalborân – Calboreanu, Kelemen – Căliman, Kornya – Cornea, Kozocsa – Cojocea, Kurka –Curcă, Krizsan – Crişan, Kozan – Cazan, Mocok – Moţoc, Kurtyan – Curtean, Matya – Matei, Mokany – Mocanu, Nyika – Noica, Nyagrus –Negruş, Parkalab – Pârcălabu, Pasko –Pascu, Tomucza – Tomuţă, Sztupar – Stuparu, Szarak – Săracu, Olah – Valah, Vakar – Văcaru ( 13). Cităm din comentariul facut de i.I.Russu :
„Atare „mutaţie antroponimică”este alt factor important care a făcut ca în ansamblu să apară între secui atât de „puţini”românii,care dispăreau aproape total după ce nu se mai declarau români şi nu mai purtau antroponime de acest tip, nici confesiunea românească nu o mai cunoşteau- acoperiţi de trei „etichete” : limba maghiară, numele personale ungureşti şi religia (romano- catolică, calvină- reformată, unitariană). Cu atare stigmate profunde, mai greu ar fi putut (după 2-3 generaţii sau veacuri) foştii români să-şi cunoască şi recunoască adevărata lor obârşie” ( 14.). Începând cu sec. XIX-lea acţiunea de înlocuire a numelor gentilicii s-a făcut sistematic, operându-se în registrele religioase ori civile, în cancelarii unde operau funcţionari lipsiţi de scrupule şi care prin ajustări ori falsuri slujeau pe o scară largă ideii politice de „naţiune unitară” în cadrul monarhiei austro-ungare.
Cercetările istorice şi filologice demonstrează o deznaţionalizare masivă a românilor în secuime iar acest aspect este confirmat şi de cercetările făcute de dr. P.Râmneţeanu, asupra originii etnice a populaţiei din sud-estul Transilvaniei pe baza compoziţiei serologie a sângelui. Dr. P.Râmneţeanu în baza a mii de analize de sânge a stabilit că media indicelui biologic al secuilor este mai apropiat de indicele românsc decât cel unguresc.(15). În baza acestor date furnizate de ştiinţă speciliştii din perioada interbelică, au ajuns la concluzia că „majoritatea populaţiei din Secuime este de origine etnică românească (adică dacică –n.n.) indiferent dacă mai vorbeşte sau nu limba română, dacă mai aparţine sau nu credinţei noastre, dacă a mai păstrat sau nu amintirea legăturii fireşti cu neamul românesc”.
Nu doar românii ci şi secuii au suferit procesul de deznaţionalizare prin maghiarizare. La ultimul recensământ, cel din 2002 s-au declarat secui doar 476 persoane. De la începuturile lor secuii, aşa cum scrie cronica lui S.Kezai, secuii au fost în Panonia, dintr-un alt aluat decât cel al ungurilor. Apoi prin aşezarea lor în partea interioară a curburii Carpaţilor, din sec.XIII şi până astăzi în neamul lor s-a topit trei sferturi din populaţia dacică din zonă.Aşa se explică loialitatea secuilor faţă de Mihai Viteazu şi Ştefan Cel Mare.Secuii nu sunt maghiari dar ei şi-au pierdut conştiinţa etnică, declarându-se maghiari, pentru că li s-a inoculat această ideie falsă timp de secole. Aceleaşi metode care s-au aplicat în cazul maghiarizării românilor au funcţionat şi în ceea ce priveşte maghiarizarea secuilor : acordarea de privilegii, funcţii în administraţie, titluri nobiliare, apartanenţa la o naţionalitate decidentă în imperiul austro-ungar.
Scriem aceste rânduri pentru a înţelege faptele trecutului, fără părtinire ci doar de pe poziţii strict ştiinţifice cu scopul că, înţelegând istoria ţinutului de la curbura interioară a Carpaţilor, putem înţelege mai bine ceea ce se întâmplă în prezent. După cum arăta Nicolae Iorga, cu maghiarii am avut şi avem o vecinătate, cu secuii o conveţuire. Într-o viitoare Dacie renăscută, secuii pot şi trebuie să conveţuiască în bună pace şi armonie cu populaţia autohtonă.

Gheorghe Şeitan
sursa: www.ioncoja.ro

marți, 23 octombrie 2012

Ce vor unioniştii din Basarabia: un singur popor- o singură Ţară

Ce vor unionistii din Basarabia: un singur popor- o singura Tara
Ce înseamnă românismul pentru români ? Ce înseamnă unionismul pentru români? Sunt cuvinte sfinte sau cuvinte banale, simple pe care le poţi discuta la nesfârşit, interpreta cum îţi vine pofta la orice cotitură a istoriei, la orice colţ de stradă şi în orice crâşmă la un pahar de basamac.

Cât de convingător ne va aminti Mircea Eliade în „Teroarea istoriei” şi destinul României” că ”Istoria Neamului Românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia şi neghiobia altora. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, Românii. Ca să supravieţuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucereasca pământul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-şi ridice privirile spre Miază-noapte şi să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizaţiei mediteraneene şi, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor şansa de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanţului, prin împăraţii pe care i-au dat cu prisosinţă atât Răsăritului cât şi Apusului. Dar Nicolae Iorga a înţeles admirabil consecinţele îndepărtate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriaşul rezervor de oameni, energii şi mituri pe care îl constituia spaţiul balcano-carpatic, nu şi-a mai putut găsi de atunci prilej de a intra masiv şi de-sine-stătător în Istorie. Politiceşte Thracii au pierit fără urmaşi…O mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecinţe pentru istoria Românilor. Slavii au ocupat Peninsula Balcanică şi s-au întins până la Adriatica. Marea unitate etnică, lingvistică şi culturală pe care, în pofida tuturor năvălirilor barbare, o alcătuia romanitatea orientală (care se numea, chiar din secolul IV după Christos, România), a fost definitiv sfărâmată. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensă - din Balcani şi până în muntii Tatrei - dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceşte, romanitatea sud-dunăreana va fi condamnată; ca şi Thracia, după Alexandru Machedon, Romania orientală va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zămislindu-se în spaţiul întregii Românii, au fost definitiv anulate prin aşezarea masivă a slavilor în Peninsula Balcanică.
De ce am idolatriza, noi, Românii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» şi praful s-a ales de el, nici măcar limba nu i se mai cunoaşte. Am făcut parte dintr-o Românie de trei ori mai mare decât Dacia, şi «vicisitudinile istoriei» au sfărâmat-o definitiv; o mâna de Macedoneni trebuie să plătească şi astăzi, cu lacrimi şi sânge, nenorocul de a se fi născut Români. Toata lumea e de acord că Dacii se aflau asezaţi pe pământul nostru cu cel puţin o mie de ani înainte de Christos, şi cu toate acestea am fost singurul popor european căruia i s-a contestat dreptul de a stăpani ţara pe care au locuit-o moşii şi strămoşii lui.
Timpul n-a avut puterea să ştirbeasca forţa, nici să slăbească speranţa daco-romanilor. Rămăsese aceeaşi rasă, rezistentă, răbdătoare, întrucât se considera nemuritoare: Românul nu piere, sună un dicton popular în toate regiunile României. Mai e şi-un altul, aproape la fel de răspândit: « Apa trece, pietrele rămân ». Apa era năvălirea barbară, românii erau pietrele.”
Dumnezeu i-a ocrotit pe români să reziste în istorie, astăzi România este un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa. Există o unitate lingvistică de excepţie; limba română nu are dialecte ca în Franţa sau Italia, ci graiuri. Toţi românii din lumea asta se înţeleg, vorbesc aceeaşi limbă, în pofida faptului că străinii ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia ani.
România istorică, România cea adevărată, România tolerantă, nu este o dovadă de slăbiciune, ci de tărie de caracter, de încredere în propriile forţe şi capacităţi, în puterea uimitoare de asimilare pe care neamul românesc o are.
A fi român înseamnă a trăi româneşte – a vorbi limba română corect şi exemplar, a te bucura până la lacrimi de orice succes al României şi al românilor, a fi un demn reprezentant al românismului oriunde în lume. A fi român înseamnă a spune un NU categoric cosmopolitismului, federalizării şi regionalizării României.
A fi român înseamnă a fi unionist. Nu există alt destin. E voia celui de Sus, e voia strămoşilor noştri. UNIREA FACE PUTEREA - e testamentul lăsat de românii îngeri care ne veghează din ceruri.
Un român adevărat are o singură patrie, şi la bine şi la greu, este România, patria tuturor românilor. Unitatea tuturor românilor nu se discută, este esenţa noastră a românilor, este biblia noastră,credinţa noastră.
Un adevărat român va zidi România de azi, România de mâine, România eternă, România tuturor românilor, cea mai mare comunitate etnică răspândită în toată Peninsula balcanică. Marele nostru poet naţional Mihai Eminescu avea să scrie în studiul Românii Peninsulei Balcanice: “Nu există un stat în Europa orientală, nu există o tară de la Adriatică la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră, începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind, ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia…. În alte articole, Eminescu nu-i uită nici pe românii din Moravia şi Ungaria. O importanţă deosebită are în publicistica eminesciană, soarta românilor din Basarabia şi Bucovina. Basarabiei însă avea să-i dedice studii şi articole publicate în ziarul Timpul (martie 1878). (Istoria literaturii româneşti contemporane, 1934).
Oare poate un adevărat român să stea deoparte când de 200 de ani Basarabia ( Moldova de Est) a fost răpită din trupul neamului românesc şi se află în afara hotarelor ţării. Oare nu trebuie declarată, nu trebuie să devină Basarabia prioritate naţională?! Basarabia a fost, este şi va fi România!
A fi patriot, astăzi, în Basarabia înseamnă a fi unionist! Nimeni nu are dreptul să se considere patriot pe aceste pământuri româneşti, dacă nu se pronunţă deschis şi ferm pentru revenirea lor la trupul Patriei-mamă, România şi nu trece de la vorbe la fapte. E timpul să înţelegem de marele pericol ce planează asupra fiinţei naţionale româneşti din teritoriile româneşti dintre Prut şi Nistru, în cazul dacă acestea vor continua să–şi urmeze destinul istoric separat de trupul Ţării şi nu se vor întreprinde acţiuni fundamentale pentru o reunificare urgentă cu Patria-mamă, România.
Din păcate sunt voci în Basarabia, politicieni care în loc sa militeze pentru Reîntregirea teritorială a României, pentru o integrare rapida a Basarabiei în UE prin reunirea cu Patria-mamă, Romania, urmând exemplul celor doua state germane, continuă să-şi amăgească cetăţenii cu o integrare europeană din ce în ce mai îndepartată, iar unii intelectuali, comentatori politici să promoveze şi să încetăţenească ideea celor două state româneşti. Vom exemplifica câţiva autori cunoscuţi:
« Petru Bogatu: Moldova poate intra in UE doar ca al doilea stat romanesc In conditiile in care Uniunea Europeana, obosita de extindere, a conservat procesul de expansiune spre Est, Chisinaul, pentru moment, nu are argumente pentru integrare. In afara de unul singur. Si acesta este comunitatea lingvistica, etnica, istorica, culturala cu Romania, tara care face parte deja din UE. Altminteri zicand, ca sa aiba sanse de aderare, Republica Moldova trebuie sa se autodefineasca neintarziat, si pe plan intern, si pe cel extern, drept cel de-al doilea stat romanesc. Acest lucru trebuie fixat clar si fara echivoc in viitorul tratat cu privire la parteneriatul pentru Europa. Numai legitimandu-se ca a doua Romanie care, a ajuns sa fie separata de cea dintai doar in virtutea unor circumstante istorice, Chisinaul poate determina Bruxelles-ul sa faca o exceptie si sa-i deschida portile integrarii. Restul e literatura si moare de varza. »
Un alt notoriu ziarist Arcadie Gherasim scrie Pentru „Vocea Basarabiei” : « Ce prevede, de fapt, implementarea ideii naţionale „Moldova – cel de-al doilea stat românesc”? În primul rând – aducerea în ordine a mediului lingvistic prin aplicarea întocmai, dar poate chiar şi mai extinsă, a legislaţiei privind statutul şi funcţionarea limbii române. E normal să fie aşa, deoarece, aşa precum spuneam într-un editorial anterior, odată revenită la sânul Moldovei, populaţia din raioanele de est va trebui să simtă că revine într-un stat care are o limbă de stat.
În al doilea rând, ideea naţională la care ne referim va presupune crearea unor reţele energetice compatibile cu cele europene, şi, evident, este vorba de construcţia interconexiunilor energetice cu România – reţelelor de gaze, de electricitate, dar şi a reţelelor de transportare a hidrocarburilor prin porturile noastre.
În al treilea rând, când spunem „Republica Moldova – cel de-al doilea stat românesc” devenim mai sinceri noi cu noi înşine, ne stabilim locul politic şi caracterul identitar pe harta europeană, avem şansa să fim priviţi mai sincer de către partenerii noştri occidentali care, de ce să nu o spunem, preferă cu mai multă căldură acest mod de a ne trata opţiunea decât varianta apartenenţei noastre la ideea panslavistă că chipurile suntem punte dintre Est şi Vest. E timpul să înţelegem că suntem prea micuţi şi prea fragili pentru a deveni o punte, podeţ sau simplă scândurică peste care să treacă fără primejdie interesele enorme ce exprimă rivalitatea dintre Rusia totalitaristă şi lumea liberă.
În al patrulea rând, e timpul să realizăm, la fel de sincer şi cu mâna pe inimă, că ideea „Republica Moldova – cel de-al doilea stat românesc” este cea mai benefică circumstanţă pentru accelerarea a ceea ce-şi doresc milioane de basarabeni – redobândirea cetăţeniei române. Ori cum altfel ar putea fi definit un stat ai cărui cetăţeni, în majoritate lor, sunt sau vor să devină cetăţeni români?
Cu statut de cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova este mai uşor asimilabilă din punct de vedere al perspectivei europene, or opţiunea noastră europeană va avea mult mai multe şanse în situaţia în care România va avea toate actele morale în regulă de a invoca pretenţii faţă de acei parteneri occidentali care se mai opun perspectivei de integrare a Moldovei în UE.
Eu nu sunt împotriva dreptului fiecărui basarabean de a se autoidentifica etnic, moral, etic, confesional, istoric, lingvistic, însă m-am gândit că dacă vom îmbrăţişa cu toţii această idee naţională şi o vom declara cu adevărat una naţională, am putea avea la îndemână un mediu comparativ şi evolutiv mult mai prielnic şi mai just pentru a ne dumiri cine suntem şi unde dorim să ajungem. Că de unde venim ţinem minte prea bine - din toate războaiele nedrepte care ne-au călcat şi din toate lagărele de concentrare în care ne-au umilit.
Şi parcă sună frumos ideea asta despre care vă vorbesc: nu provincie, nu gubernie ci MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC. Sună şi cu demnitate, şi independent dar şi adevărat.
Dar pe lângă toţi aceşti mari gânditori şi sfetnici nasc în Moldova lui Ştefan, bărbaţi ai neamului care declară şi ne vestesc profetic că „RE-UNIFICAREA Basarabiei cu ROMÂNIA este în plină desfăşurare !
Să sune oare frumos ideea asta MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC.
Nu provincie, nu gubernie ci INDEPENDENT cu adevărat.”
Să fie statul ăsta INDEPENDENT?
“INDEPENDENŢA” dorită pentru PROVINCIA ROMÂNEASCĂ Basarabia. “INDEPENDENŢĂ” cu OHRANA-CEKA-NKVD-KGB-GRU-FSB băgate peste tot (partide,oameni de afaceri,biserică, sport, artă, armată, servicii).
“INDEPENDENŢĂ” cu tancurile,elicopterele şi rachetele Armatei a-14-a RUSĂ DE OCUPAŢIE peste Nistru.
“INDEPENDENŢĂ” cu basarabeni bătuţi,ameninţaţi şi arestaţi zilnic de gorilele lui SMIRNOV-ŞEVCIUK.
“INDEPENDENŢĂ” cu copiii ROMÂNI basarabeni de peste Nistru închişi în şcoli şi licee şi păziţi cu mitralierele de ARMATA RUSĂ DE OCUPAŢIE numai ca să renunţe la LIMBA ROMÂNA STRĂMOŞEASCĂ.
“INDEPENDENŢĂ” cu alegători goniţi cu puştile de la urne.
“INDEPENDENŢĂ” cu COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă la putere.
“INDEPENDENŢĂ” cu 95% din presă OBLIGATORIU RUSEASCĂ.
“INDEPENDENŢĂ” cu TVR INTERZIS de RUSIA şi CENZURAT de colonelul KGB Plahotniuc.
“INDEPENDENŢĂ” cu limba “maldovnească” impusă de OCUPANŢII RUŞI în Constituţie. “INDEPENDENŢĂ” cu exporturile de vin, fructe, legume supuse ŞANTAJULUI RUSIEI. “INDEPENDENŢĂ” cu importul de gaze,curent electric, petrol la fel supus ŞANTAJULUI OCUPANŢILOR.
“INDEPENDENŢĂ” cu mitropolia “Moldovei” creată de KGB şi condusă de colonelul KGB Vladimir.
“INDEPENDENŢĂ” cu ADEVĂRATA Mitropolie, cea a BASARABIEI, şantajată şi persecutată de agenţii KGB ascunşi sub sutanele pravoslavnice.
“INDEPENDENŢĂ” cu sărbatorile INTENŢIONAT ţinute de OCUPANŢII RUŞI pe stil vechi pentru a ne rupe de FRAŢII ROMÂNI de peste Prut.
“INDEPENDENŢĂ” cu o istorie FALSIFICATĂ de RUŞI şi băgată pe gâtul copiilor ROMÂNI basarabeni drept ADEVĂR.
“INDEPENDENŢĂ” cu tancurile-monumente închinate călăilor RUŞI OCUPANŢI ţinute cu ţevile îndreptate CU URĂ RUSEASCĂ spre Ţara NOASTRĂ Mamă, ROMÂNIA.
“INDEPENDENŢĂ” cu SIS-ul filială a KGB-ului în Basarabia.
“INDEPENDENŢĂ”cu 9 Mai în loc de 27 Martie,cu «POBEDA» în loc de «DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE ! ».
“INDEPENDENŢĂ” cu „LENTA RUSEASCĂ” în piept în loc de TRICOLORUL ROMÂNESC SFINŢIT cu sângele BUNEILOR noştri , MARTIRI ai OCUPAŢIEI şi GULAGURILOR RUSEŞTI.
“MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”? să devină “IDEAL”pentru generaţiile viitoare de COPII ROMÂNI şi să se numească “MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”???.
“Ideal” pentru cine, pentru SLUGILE călăilor OCUPANŢI RUŞI?
Idee nobilă?
DEZBINAREA ROMÂNILOR ESTE O IDEE NOBILĂ? DEZBINAREA ROMÂNILOR ESTE O IDEE…NAŢIONALĂ ?
NOI, ROMÂNII basarabeni nu recunoaştem decât O SINGURĂ MOLDOVĂ,
DULCEA MOLDOVĂ din TRUPUL SFÂNT al Ţării Noastre MAMĂ, ROMÂNIA REÎNTREGITĂ.
Aşa să ne ajute Dumnezeu.
Dar oare asta au vrut marii noştri înaintaţi Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru :
«TREI CULORI»
«Straine pofte ne-au rapit
Cand via dulce, cand ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept sa smulga Tricolorul.
Fusese vremea mult prea crunta,
Si-atat ne-a ars de dansul dorul,
Ca azi ne strangem si la nunta
Si la botez cu Tricolorul.
Trei culori si-o singură iubire
românească,
Trei culori si-o singură vorbire
românească!
Trei culori si-o singură credinţă
românească,
Trei culori si-o singură fiinţă
românească!
Atat de minunat scanteie,
De crezi ca de pe bolti albastre
L-a rupt Hristos din curcubeie
Si l-a dat romanimii noastre.
E cald sub el ca sub o rana
Ce-a chinuit Mantuitorul,
E cald in Tara cea Stefana,
Ne incalzeste Tricolorul.
Trei culori si-o singură iubire
românească,
Trei culori si-o singură vorbire
românească!
Trei culori si-o singură credinţă
românească,
Trei culori si-o singură fiinţă
românească»
“MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”?
Şi atunci Bucovina de Nord cu Cernăuţiul, Herţa şi Codrii Cosminului ce este?
CEL DE-AL TREILEA stat românesc? Dar BASARABIA de nord cu Hotinul ce este?
CEL DE-AL PATRULEA stat românesc? Dar Basarabia de sud, Basarabia istorică, adică Bugeacul cu Cetatea Albă, Chilia, Reni, cu Cătlăbuga unde marele român ŞTEFAN i-a zdrobit pe turci sau Iezerul Cahulului unde IOAN VODĂ VITEAZUL a luptat până la moarte cu aceiaşi ocupanţi turci, ce este? CEL DE-AL CINCILEA STAT ROMÂNESC?
Dar MARAMUREŞUL istoric de unde au plecat peste Carpaţi şi au întemeiat Ţara Moldovei românii maramureşeni Dragoş şi Bogdan , ce este? CEL DE-AL ŞASELEA stat românesc?
TOŢI OCUPANŢII ne-au vrut întotdeauna FĂRÂMIŢAŢI, DEZBINAŢI, MICI şi SLABI. Doar aşa ne-au putut ţine în ROBIE sute de ani!
DIVIDE et IMPERA!
DEZBINĂ şi STĂPÂNEŞTE!
Călăii ocupanţi ruşi, turci,austro-ungari ne-au vrut întotdeauna în cât mai multe STATE ROMÂNEŞTI.
Ei nu ne-au vrut niciodată uniţi, deci puternici!
Moldova NU este cel de-al doilea stat românesc.
La 24 Ianuarie 1859 sub românul moldovean , marele domn Alexandru Ioan Cuza, Moldova si Muntenia au creat România,urmaşa Daciei străbune!
Moldova, Ardealul şi Ţara Românească sunt STATUL ROMÂNESC !
Călăii Ocupanţi Ruşi si slugile lor, nu vor putea niciodată sa faca o ţară , din Basarabia, un braţ smuls cu tancurile armatei rosii din sfântul trup al ţarii noastre mamă, România. Rana de la Prut sângerează de 200 de ani. Ajunge !
MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC ???
NICIODATĂ!
MOLDOVA ESTE ROMÂNIA!
Şi ROMÂNIA ESTE UNA SINGURĂ!
Cât de actuală este astăzi Scrisoarea II, satiră proferată la adresa politicianismului vremii sale: “Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii / Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii…”. În aceste versuri Eminescu nu se referea la patrioţii adevăraţi, ci la pseudopatrioţi sau, altfel spus, la patriotarzii şi demagogii ce populau scena vieţii noastre politice. Pe aceşti politicieni îi dezavua profund şi îi numea “panglicari” şi “negustori de vorbe” (Studii asupra situaţiei, “Timpul”, 17 febr. 1880). Acestora le opunea pe adevăraţii patrioţi, românii pătrunşi de conştiinţa unităţii naţionale: “Adevăraţii apostoli ai libertăţii erau, înainte de toate, români pătrunşi de conştiinţa unităţii noastre naţionale…” (Tradiţii istorice,”Timpul”, 11 noiembrie 1879),
Adevăraţii români au fost şi vor fi întotdeauna unionişti. Ei au făurit Unirea Principatelor Române de la 1859 şi Marea Unire din 1918. Ei au fost în prima linie pe 22 iunie 1941 când generalul Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată: “Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..”.
În acelaşi spirit ei continuă şi astăzi opera sfântă pentru reîntregirea neamului românesc.
Trădaţi în 1992 de Ion Iliescu şi Mircea Snegur, ei îşi vor urma în continuare drumul dezrobirii, Basarabiei, drumul Unirii. Unionismul stă la baza naţiunii române. Este inima şi sufletul naţiunii române.El se transmite din tată-n fiu . Reunirea Basarabiei cu România e din ce în ce mai aproape. Reunirea este o legitate a istoriei , este calea cea dreaptă şi adevărată, şi pe zi ce trece suntem tot mai mulţi, mai puternici, mai uniţi. După ce mii de oameni au ieşit în stradă pentru Unire pe 25 martie, Chişinău, 13 mai, Chişinău, 22 iulie, Cahul, 5 august, Bălţi, 16 septembrie, Chişinău, iată că pe 21 octombrie 2012, la Bucureşti, 3000 de persoane cu veste albastre, roşii şi galbene au format un imens tricolor viu la Marşul pentru Unire.
Participanţii la manifestaţia organizată de Platforma Civică “Acţiunea 2012” au solicitat Unirea cu Republica Moldova ca prioritate naţională. În acest sens, unioniştii au propus spre asumare candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie o serie de revendicări grupate sub genericul Pact pentru Basarabia :
”Noi, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională, propunem tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, să semneze şi să îşi asume următorul PACT PENTRU BASARABIA.
În viziunea noastră, acest document este generat de creşterea interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, reflectat şi în acţiunile culturale şi sociale privind reîntregirea naţională, la care s-au manifestat zeci de mii de persoane pe parcursul anului 2012.
Considerăm că societatea românească s-a democratizat şi responsabilizat suficient după căderea comunismului, dar şi a blocului sovietic, pentru a revendica anularea pe cale paşnică si cu respectarea principiilor de drept internaţional în vigoare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
Solicităm în mod deschis politicienilor care reclamă voturile românilor să se responsabilizeze şi să aducă în graniţele naţionale cei peste trei milioane de români de la Est de Prut, privaţi de dreptul la Patria Mamă, bunăstare, securitate şi identitate naţională.
Considerăm că este necesar ca toţi factorii de răspundere din România şi Republica Moldova să fie promotorii solidarităţii naţionale şi ai reunirii românilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai presus de ideologiile de partid.
În acest sens, PACTUL PENTRU BASARABIA reprezintă un angajament şi un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti.
Asumarea este publică, ceea ce înseamnă că semnatarii oferă o garanţie a efortului depus în viitor în acest sens, nu un simplu artificiu electoral menit să extindă numărul votanţilor.
Platforma Civică Acţiunea 2012, coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care militează pentru reunirea României cu Republica Moldova, organizatoarea Marşului pentru Unire de la Bucureşti, din 21 octombrie, în asentimentul tuturor celor prezenţi la această manifestaţie, înaintează următoarele:
ASUMARE PUBLICĂ
Apariţii publice în care să susţină reunirea celor două state româneşti şi recunoaşterea existenţei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului. Termen: înaintea alegerilor din decembrie 2012.
Discursuri în plenul Parlamentului care amintesc de necesitatea refacerii unităţii naţionale a neamului românesc prin reunirea cu Republica Moldova, ţinute cu ocazia sărbătorilor naţionale şi nu numai.
LEGISLATIV
Garantarea securităţii Republicii Moldova de către statul român si partenerii săi internaţionali, în cazul unei agresiuni externe.
Finalizarea procedurilor de adoptare a zilei de 31 august (Ziua Limbii Române) ca sărbătoare legală.
Acordarea cetăţeniei române în mod automat şi simplificat tuturor celor care se declară etnici români în documentele oficiale din Republica Moldova.
Desfiinţarea obligaţiei privind necesitatea deţinerii sumei de minimum 500 de euro în cazul acordării vizei pentru cetăţenii Republicii Moldova care doresc să viziteze România.
ECONOMIC
Crearea spaţiului economic comun prin:
Subvenţionarea taxelor suplimentare pentru produsele fabricate în Republica Moldova;
Integrarea celor două sisteme energetice naţionale;
Integrarea infrastructurii aeroportuare, feroviare şi de transport rutier;
Integrarea sistemului poştal şi unificarea sistemului de telefonie
Deschiderea pieţei de muncă pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova.
Sprijinirea companiilor din România şi din Republica Moldova în vederea extinderii activităţii pe întreg spaţiul celor două state româneşti.
INSTITUŢIONAL
10. Crearea unui departament pentru reintegrarea Republicii Moldova, aflat în subordinea directă a primului ministru.
11. Integrarea în strategia euro-atlantică a României a unui capitol privind reunirea cu Basarabia şi rolul acesteia în securitatea naţională dar şi a flancului estic al NATO şi al Uniunii Europene.
12. Compatibilizarea legislativă dintre România şi Republica Moldova prin implementarea reglementărilor din acquis-ul legislativ european tradus integral în limba română, folosind expertiza României, de către Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii de la Bucureşti, respectiv Chişinău, precum şi de către Institutul European din România.
13. Bugetarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni cu o sumă egală cu suma acordată de statul român minorităţilor naţionale din România.
14. Numirea la conducerea ambasadei de la Chişinău, a Institutului Cultural Român – Chişinău şi a Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, a unor persoane competente, care să servească în mod real interesele româneşti.
15. Finanţarea de către Guvernul României, în parteneriat cu Ministerul Culturii de la Chişinău, a traducerii integrale în limba română a materialelor video, conform legislaţiei Republicii Moldova.
16. Deschiderea unui studiou al Televiziunii Române la Chişinau, care să transmită zilnic informaţii în şi din Republica Moldova, astfel ca publicul să fie ancorat în realitatea cotidiană a celor două spaţii.
EDUCAŢIONAL
17. Crearea în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării al României a unui birou special responsabil cu integrarea culturală şi socială a studenţilor şi elevilor barasarabeni aflaţi la studii în România.
18. Regândirea sistemului de selecţie a burselor acordate tinerilor din Republica Moldova astfel încât aplicantul să poată demonstra ataşamentul faţă de cultura, spiritualitatea şi valorile româneşti.
19. Introducerea în manualele de istorie a unui capitol special despre despre românii din jurul frontierelor şi din Balcani, în special privind istoria comună a românilor de pe cele două maluri ale Prutului.
Politicienii, ca oameni de stat care cunosc istoria poporului pe care îl conduc, ştiu că „Basarabia e România”, iar în acest sens, noi, românii, aşteptăm ca ei să acţioneze pentru îndeplinirea idealurilor naţionale.
21 octombrie 2012
Platforma Civică “Acţiunea 2012””
CE VOR UNIONIŞTII DIN BASARABIA : UN SINGUR POPOR – O SINGURĂ ŢARA!
ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE!
A venit timpul să aducem discuţia despre Unire şi în Parlamentele de la Bucureşti şi Chişinău.
AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
Mihai Ciubotaru
sursa:basarabia literara

marți, 16 octombrie 2012

De la o romanca lasa si tradatoare catre un deputat in Parlamentul Romaniei

Mai acum cateva saptamani parlamentarul Madalin Voicu,de etnie tigan,(o sa le spun rrom cand o sa-i vad imbuteliati la sticla,ca maine poimaine vor vrea si olandezii sa le spunem dutch,iar germanii deutsche),a spus despre romani ca sunt lasi si tradatori.In replica o romanca ii transmite urmatorul mesaj:
 
"Dacă eu spun că neamul țigănesc e hoț, puturos, cerșetor, bun de nimic, se cheamă că sunt xenofobă, rasistă, intolerantă și înapoiată. Dacă domnul Mădălin Voicu spune că românii sunt lași și trădători, nu mai e nici rasism, nici discriminare, trebuie musai să fie adevăr.
Românul laș și trădător trebuie să-și ia notițe, să bage la cap, să-și revizuiască atitudinea, să lucreze la îndreptarea acestor defecte majore, ca să fie pe placul unuia care nu e rrom, ci țigan. El are voie să-și spună țigan, românii n-au voie. Românii trebuie să fie politically correct, ca să urmeze și ei trendul altora mai civilizați, cu consum anual de săpun și pastă de dinți mai mare. Românul are voie în schimb să dea. Bani să dea. La stat, să dea. Care stat, dă și el: ajutoare sociale, alocații la puradei, bani de lemne iarna, mâncare și căldură-n pușcării, să nu-nghețe neamul viteaz și loial al lui Mădălin Voicu.
Dar, stai! Nici așa nu e bine! Românul tot laș și trădător e… E laș în primul rând că spre deosebire de țiganul cu 3 Mercedesuri în curte, nu fură curent și apă. E laș pentru că nu călătorește cu tramvaiul, trenul și mai nou cu avionul pe gratis, decât în rare ocazii și cu fundul strâns de teama controlorului, care controlor îl arde pe român dacă-l prinde, da-l iartă creștinește pe țigan că cică, ce dracu să-i ia… Românul spre deosebire de țigan e laș și pentru că trebuie să fie asigurat ca să bolească în spital, să fie operat sau să vină elicopterul după nevasta lăuză când e țara înzăpezită, e laș că atunci când îi e foame nu se duce în grădina vecinului să-i fure găinile și zarzavatul. E laș și că nu-și schilodește copiii ca să-i pună la cerșit și că nu-i trimite cu mucii-n gură pe orice vreme în intersecție să-i adune bani de băutură.
Laș mai e românul că nu integrează cum se cuvine etnia de super-oameni, că n-o educă, nu-i dă casă, masă și bani de cheltuială, bașca nevastă. Pentru că etnia țăgănească merită: are tradiții multiseculare și un impact major în civilizația europeană, în dezvoltarea culturală, economică și spirituală la care lașul de român, a fost întotdeauna simplu spectator și n-a contribuit cu nimic.
Românii sunt lași pentru că în loc să fraternizeze cu derbedeii care i-au călcat de-a lungul istoriei, au stat în calea lor ca să-i primească mai târziu pe țigani să le lumineze viața, să le-o îmbogățească, dar sunt trădători pentru că nu recunosc asta. Nu recunosc că fără țigani n-ar exista ca neam și n-ar avea azi ocazia să fie insultați de un Confucius de cort al cărui singur merit e că se trage dintr-un celebru … muzicant. Nu medic, nu profesor, nu academician. Muzicant. Urmașul muzicantului ne scuipă între ochi pentru că-i ținem neamul în spinare, în timp ce-și frige porcii, găinile și oile între mașini de lux, împodobit cu kile de aur, după care se retrage să-și facă siesta în palate din marmură și granit.
Domnule Voicu, greșiți… Românul nu e laș, e prost de bun. Românul nu discriminează negri, asiatici și nici măcar pe neamurile voastre din Pakistan. Românul se ferește de hoți și de tâlhari cum știe el. Pune șapte lacăte la ușă, câine-n curte, dar nu v-au alungat niciodată așa cum au făcut alții. În momentele lui de vitejie și-a permis cel mult să vă numească țigani. C-așa e învățat el de când e lumea că vă cheamă, până când un domn din etnia voastră a ajuns președintele țării și-a zis că vă cheamă rromi, ca să vă creadă proștii de la care cerșiți și furați acuma prin străinătăți, români.
Nici măcar scuze nu așteptăm, domnule deputat Mădălin Voicu și știți de ce? Pentru că suntem lași și trădători, dar mai presus de asta, suntem proști, Proștii voștri. "
De Angela Tocilă – Politic Stand

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Elevul răpit de securitatea din Transnistria: ,,Aş vrea un avocat care să mă apere”


În urmă cu un an şi jumătate, în Tiraspol, elevul Alexandru Bejan a fost răpit de la școală de către niște ofițeri al KGB-ului, care l-au supus unui tratament inuman. Timp de câteva ore, aceștia l-au anchetat, șantajat și obligat să scrie un autodenunț din care să reiasă că el ar fi autorul unor bilete de amenințare trimise grădinițelor din localitate. În baza acestei acuzații, Alexandru Bejan, elev în clasa a XI-a la liceul românesc “Lucian Blaga”, a fost acuzat de terorism.
În prezent, el are interdicția de a părăsi așa-zisa “Republică Moldovenească Nistreană”, iar următorul său proces urmează să aibă loc pe 15 octombrie.
Urmăriţi aici povestea elevului chinuit de autorităţile separatiste din Tiraspol, redată de Moldova.org:

Consiliul Judeţean al Elevilor din Brăila s-a sesizat cu privire la acest caz şi a înaintat o petiţie online pentru sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor decizionali cu privire la situaţia deosebit de gravă a lui Alexandru. Acestei iniţiative i s-a alăturat, ulterior, şi Platforma Civică Acţiunea 2012. Petiţia poate fi accesată la această adresă:
http://www.petitieonline.com/sprijin_pentru_elevul_roman_din_tiraspol_chinuit_de_autoritati.

joi, 4 octombrie 2012

Tezaurul Romaniei de la Moscova in atentia APCE, punct cu punct.


Zilele aceste am urmărit un schimb de replici între Ministerele de externe de la Moscova şi Bucureşti în legătură cu problema Tezaurului României, aflat în Rusia. Puţină lume cunoaşte că acum câţiva ani această chestiune a făcut şi obiectul preocupărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Public mai jos, spre avizarea tuturor celor interesaţi, versiunea română după originalul francez al Raportului Comisiei APCE pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie din 7 mai 2002, Doc. 9459, intitulat “Tezaurul naţional al României” şi întocmit de doamna Vlasta Stepová, deputat socialist din delegaţia Cehiei. Examinarea acestui Raport nu a mai ajuns să se finalizeze cu adoptarea unei Rezoluţii sau Recomandări în plenul APCE.
Pentru dezbatere în Comisia permanentă, conform articolului 15 al Regulamentului
Doc. 9459
7 mai 2002
Tezaurul naţional al României
Raport informativ (Aprobat de comisie la 25 aprilie 2002)
Comisia pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie
Raportor general pentru patrimoniul cultural: Dna Vlasta Stepová, Republica cehă, Grupul socialist
Istoric
1. Problema restituirii Tezaurului naţional al României vine de la începutul secolului XX, mai exact din timpul Primului Război Mondial. În august 1916 România s-a alăturat alianţei dintre Anglia, Franţa, Italia şi Rusia. Atunci când Puterile centrale au ocupat teritoriul României, guvernul roman s-a instalat la Iaşi (Moldova). Banca Naţională a României a plecat de asemenea într-acolo pentru a-şi stabili sediul. Securitatea rezervelor sale constând în metale preţioase nu putea fi totuşi asigurată mai mult acolo, motiv pentru care guvernul român a decis să le deplaseze la Moscova pentru a le încredinţa spre păstrate Rusiei. Au fost luate în calcul şi alte locuri, în Regatul Unit sau în Scandinavia, dar acestea au fost excluse ţinând cont de posibilele atacuri ale submarinelor germane în timpul transportării.
2. La 11 decembrie 1916, generalul Mosolov, însărcinat cu afaceri ad interim al Rusiei în România, a semnat, în numele guvernului Rusiei, un act de garanţie cu privire la securitatea Tezaurului naţional al României, pentru “faza transportării şi depozitării la Moscova”. Conform protocolului româno-rus din 14 decembrie 1916, semnat de generalul Mosov şi ministrul de finanţe al României M. Antonescu, guvernul imperial al Rusiei garanta transportatea, păstrarea şi întoarecerea Tezaurului în România. Potrivit termenilor protocolului, au fost încărcate 27 de vagoane de tren conţinând 1738 lăzi cu lingouri şi obiecte din aur, în valoare de 314.580.456,84 lei aur, şi alte două lăzi conţinând bijuteriile Reginei Maria, în valoare de 7.000.000 lei aur – pentru a fi transportate sub convoi la Moscova. Valoarea totală a acestei prime încărcături a fost de 321.580.456,84 lei aur.
3. După verificarea şi inventarierea la Moscova, Tezaurul a fost depus în Sala Armelor (Orujeinaia palata) din Kremlin, iar operaţiunea a fost consemnată într-un proces-verbal semnat la 16 februarie 1917 de către reprezentanţii autorizaţi ai Rusiei şi României.
4. Întrucât riscurile din cauza războilui erau în creştere în România, o a doua garnitură de 3 vagoane, cuprinzând 188 de lăzi, a plecat din Iaşi în data de 27 iulie 1917. Mai multe sume băneşti, a căror valoare a fost consemnată în scris, între 1.594.836.721,09 (fără îndoială sumă exactă) şi 1.519.836.721,09 lei aur (aceasta reunind 574.524,57 lei aur în aur şi metale, adică 574.523,57 lei aur, precum şi arhive estimate la 500 000 lei, şi alte valori). Potrivit procesului-verbal româno-rus semnat la 27 iulie 1917, guvernul rus garanta din nou transpotarea şi paza Tezaurului, iar apoi returnarea lui în România.
5. La 27 iulie 1917 de asemenea, fondurile Băncii de Economii şi Consemnaţiuni a României, cuprinse în 1621 de lăzi cu depunerile şi plasamentele băncii, dar şi bijuterii, colecţii de artă şi diverse obiecte preţioase, în valoare totală de 6.500.000.000,00 lei aur (sau 7.500.000.000,00 potrivit unor documente) au fost transferate la Moscova în 21 de vagoane, şi depuse sub garanţia guvernului rus (privind, din nou, transportarea, păstrarea şi întoarcerea în România) la Trezoreria Statului Rus din strada Nastasinskaia nr. 3.
6. La 5 august 1917, oficiali români şi ruşi au semnat la Moscova un proces-verbal privind instalarea unui nou deposit la Kremlin, potrivit căruia protecţia acestuia şi returnarea întregului Tezaur în România a fost garantată de către guvernul Rusiei.
7. A fost întocmit un inventar al depozitului: 3549 lăzi cuprinzând rezervele totale în aur ale Băncii Naţionale a României; bijuteriile Reginei Maria a României; activele Băncii de Credit şi de Economii aparţinând persoanelor private, constitând în bijuterii, titluri, documente, testamente, tablouri etc. Totalul global a fost cifrat la 8.416.417.177,93 lei aur (sau 9.416.417.177,93 lei aur). Pentru a accede la deposit erau necesare două coduri numerice. Primul cod numeric i-a fost încredinţat reprezentantului Băncii Naţionale a României, altul a fost păstrat de reprezentanţii Rusiei.
8. Pe deasupra lingourilor de aur şi a hârtiilor de valoare, Tezaurul trimis la Moscova includea Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Istorice de la Braşov, tablouri provenind din Galeria Naţională a Statului Român, muzee şi diverse colecţii private, bunuri aparţinând “Muntelui de Pietate”, colecţii de manuscrise şi cărţi rare, colecţia numismatică a Academiei Române, colecţii de obecte rare din aur, argint şi pietre preţioase de la Muzeul Naţional de Antichităţi, precum şi tezaurele istorice şi medievale ale mănăstirilor şi bisericilor din Oltenia, Muntenia şi Moldova, şi ale mitropoliilor din Iaşi şi Bucureşti.
9. După revoluţia bolşevică din noiembrie 1917, consulul general al României în Rusia informa guvernele aliate că ţara sa riscă să piardă controlul asupra Tezaurului său şi caută o cale de a-l deplasa în America. Însă în ianuarie 1918, după sosirea trupelor române în Basarabia, guvernul sovietic a declarat război României, arestându-l pe însărcinatul cu afaceri al României şi întregul personal al legaţiei. Rezoluţia Comisarilor Poporului din 13 ianuarie 1918 a declarat Tezaurul drept “intangibil pentru oligarhia română” şi promitea că acesta “va fi restituit poporului român”. Această rezoluţie este semnată de mâna lui Lenin.
10. Interesele României erau reprezentate la acea dată de Consulatul General al Franţei, care a intrat în posesia codului numeric al României şi a documentelor originale ale Inventarului. În această calitate, consulul general al Franţei, asistat de omologul său englez, a intervenit la 1 februarie 1918 pe lângă Comisarul Poporului din Uniunea Sovietică însărcinat cu afacerile externe, reprezentat de dl Fritsche, cu scopul de a i se atribui protecţia Tezaurului. Ca răspuns, Comisarul poporului însărcinat cu afacerile externe l-a rugat pe consulul general al Franţei să-i predea codul numeric al depozitului. Consului a refuzat şi a redactat un proces-verbal de caz. La 14 martie 1918 M. Fritsche a amendat cererea consulului şi i-a cerut la rândul său să-i transmită, cel puţin temporar, codul numeric al României, pentru a deschide uşile depozitului şi popunea să inspecteze Tezaurul în prezenţa consulului francez. El a trimis la Consulatul Franţei o garanţie scrisă potrivit căreia “valorile guvernului României depuse conform proceselor-verbale oficiale vor fi păstrate intacte”. Dându-li-se curs acestor stipulări, codul numeric al României le-a fost încredinţat reprezentanţilor sovierici care au sustras deîndată opt lăzi din deposit, afirmând că acestea aparţin Sovietelor. După care codul numeric i-a fost transmis consulului general al Franţei. Cele opt lăzi conţineau bilete bancare emise de Banca Naţională a României în valoare de 1.350.000 lei aur (sau 1.920.000 lei aur).
11. În august 1918, consulul general al Franţei fiind arestat de către autorităţile sovietice, codul numeric al Tezaurului a fost transmis consulatului general al Danemarcei care reprezenta interesele Franţei. La această dată interesele României erau reprezentate de Consulatul general al Norvegiei. În februarie 1919 consulul general al Danemarcei i-a încredinţat codul numeric Ministerului francez al Afacerilor externe, fiind ulterior, în 1926, restituit României.
12. Problema restituirii Tezaurului României a fost evocat în timpul negocierilor de pace purtate la Paris în 1910-1920, în timpul Conferinţelor internaţionale de la Genova (1922) şi Lausanne (1922), precum şi în timpul convorbirilor româno-sovietice de la Copenhaga (1920), de la Londra (decembrie 1920 – ianuarie 1921), de la Varşovia (septembrie 1921) şi de la Viena (martie-aprilie 1924). În pofida deciziei luate la Conferinţa economică internaţională de la Genova, potrivit căreia guvernul Uniunii Sovietice trebuia să-i restituie guvernului României valorile depuse la Moscova, nimic nu s-a produs în acest sens.
13. În iunie 1935, ca urmare a restabilirii în 1934 a relaţiilor diplomatice dintre Bucureşti şi Moscova, 1436 de lăzi cu documente istorice, hărţi funciare, titluri de proprietate, cărţi, dosare şi alte acte private au fost restituite de către guvernul URSS, într-un eşalon de 17 vagoane (fără ca să se fi putut compara această încărcătură cu inventarul original, după cum precizează “Raportul privind sosirea la Bucureşti a arhivelor restituite în 1935 de către guvernul sovietic” datat cu 28 iunie 1935). Deschizând lăzile, s-a descoperit că ele au fost forţate şi răscolite, şi că bunurile private, în special bijuteriile, lipseau.
14. O a doua fază a restituirii Tezaurului României a avut loc în 1956, când obiecte de valoare artistică şi istorică au fost returnate Muzeului Naţional de istorie a României, Institutului de Arheologie din Bucureşti şi Băncii Naţionale. Procesul-verbal sovietic din 6 august 1956 cu privire la restituirea bunurilor istorice către guvernul Republicii Populare Române stipula că toate bunurile de valoare, cu caracter artistic sau istoric ale României, depuse în URSS, au fost identificate, examinate şi inventarariate. Acest inventar a fost apoi comparat de către români cu obiectele restituite efectiv. Potrivit unei surse, 39.320 de obiecte de artă de provenienţă românească au fost restituire, în special: 1350 de desene şi picturi, 156 de icoane, 418 covoare, 495 de obiecte religioase sau asimilate lor, 33.068 de monede, 2.465 de medalii şi 1307 alte obiecte. În total acestea corespundeau unei cantităţi uşor peste 33 kilograme de aur şi 690 kilograme de argint.
15. Statutul Tezaurului României depus la Moscova a fost examinat din nou în 1965 şi 1991. În 1965, ca urmare a unei cereri a României cu privire la Tezaurul său, înalţi oficiali sovietici (inclusive dnii Brejnev, Kosîghin şi Andropov) au refuzat orice negociere, pretextând că datoria României faţă de Rusia depăsea cu mult cele 93.000 kilograme de aur reclamate. Delegaţia României (condusă de dl Ceauşescu) a respins acest argument. În anul 1991, în timpul unei vizite în Uniunea Sovietică, preşedintele României Ion Iliescu a ridicat din nou problema, de această dată în faţa preşedintelui Gorbaciov, care a promis să examineze situaţia.
16. Dl Iliescu trebuie să se deplaseze anul acesta din nou la Moscova.
Observaţii
17. Lucrările Adunării asupra acestei chestiuni au început în anul 1995, ca urmare a unei recomandări a dlui Severin (doc. 7356), care a fost supusă ulterior Comisiei pentru Cultură şi Educaţie. Baronul Hooper, iar apoi dl Hadjidemetriou au studiat această chestiune. În plus, dl Hadjidemetriou a consultat experţi în drept şi s-a deplasat de două ori la Bucureşti pentru a discuta acolo cu aceştia. O dată limită fiind stabilită de Adunare pentru întocmirea unui raport, problema i-a fost încredinţată Raportorului general pentru Patrimoniul cultural (iunie 2001). Investigaţiile recende făcute de dl Legendre au confirmat prezenţa Tezaurului la Moscova în 1917, dar nu au adus clarificări asupra alcătuirii lui exacte.
18. De la bun început secretariatul Comisiei a jucat un rol active în elaborarea unui dosar, acum substanţial, asupra acestei chestiuni.
19. Aceasta din urmă rămâne totuşi fără răspuns. Mai multe observaţii vor trebui luate în prezent în calcul.
20. Întâi de toate mari incertitudini se menţin în privinţa comopoziţiei iniţiale a Tezaurului. Ceea ce a sosit la Moscova în 1916-1917 a fost însoţit în mare grabă în virtutea unei situaţii periculoase. Există dovezi că nu au fost întocmite inventare precise. Într-un loc este chiar stipulat că prezenţa sigiliilor intacte pe lăzi se consideră drept o garanţie suficientă privind conţinutul acestora.
21. În al dolea rând, se pare că părţi ale Tezaurului au fost deplasate de la Moscova în provincie pentru raţiuni de securitate. Anumite părţi s-ar prea putea să fi fost rătăcite, mutate sau puse în alte lăzi.
22. În al treilea rând, valoarea şi cifrele menite să definească conţinutul Tezaurului variază. Şi, pentru a complica lucrurile şi mai mult, comţinutul este evaluat în lei aur, inclusive arhivele şi cărţile.
23. În al patrulea rând, s-a dovedit imposibil să obţinem de la români o listă completă a obictelor nerestituite. Am încheiat prin a cere de curând o listă indicativă a obiectelor importante nerestituite.
24. În al cincilea rând, o parte substanţială a Tezaurului original avea o valoare monetară şi nu culturală. O bună parte (dacă nu esenţială) a conţinutului cu valoare cultural a fost restituită. Cererea în aşteptare (nesoluţionată), aşa cum este definită aceasta de convorbirile din 1956, se referă la 93.000 kilograme de aur.
Concluzii
25. Din punct de vedere cultural, situaţia actuală se rezumă după cum urmează. Este evident că un număr considerabil de obiecte de valoare culturală au fost depuse la Moscova în anii 1916-1917. Aceste obiecte aparţineau Statului Român, unor instituţii (între care mai multe mănăstiri) şi persoanelor private. Se pare că acestea nu le-au fost restituite toate proprietarilor lor.
26. Ţinând cont de circumstanţele legate de transportarea şi depozitarea Trezaurului, ţinând cont de asemenea de ceea ce a fost deja restituit (bunăoară comoara de la Pietroasele cu “Cloşca cu puii de aur”), aceste obiecte cuprindeau obiectele cele mai frumoase pe care România le poseda la vremea respectivă. Nu este de mirare că românii se arată deosebit de sensibili în această chestiune, întrucât aceasta aduce atingere mândriei lor naţionale.
27. Ar fi nerealist să dorim inversarea mersului istoriei. Ar fi salutar însă ca ruşii să accepte să facă cunoscut şi să expună ceea ce, eventual, au păstrat din Tezaurul României. Aceasta ar constitui, în termeni culturali, o soluţie acceptabilă. Ea ar pune capăt unei neînţelegeri. Ea ar servi de asemenea ca bază pentru nişte discuţii bilaterale deschise. Raportorul general de astăzi este mai mult decât dispus să vină cu un ajutor suplimentar în acest sens.
28. Aceasta este starea le lucruri în ajunul vizitei Raportorului general la Moscova din 13-14 mai 2002.
Sursa: ziaristionline

duminică, 9 septembrie 2012

72 de ani de la odioasele crime antiromanesti din Ardealul ocupat de Ungaria


Sălăjenii au luat parte, ieri, la comemorarea celor peste 9o de victime (87 de români și 6 evrei) ucise salbatic in masacrul unguresc horthyst din noaptea de 8-9 septembrie 1940, din comuna Treznea. Festivitatile programate de autorităţi au început la ora 12, ceremonialele religioase şi militare adecvate acestui moment, precum şi depunerile de jerbe de flori având loc la mormântul comun şi la monumentul ridicat în memoria victimelor. În acest cadru, prefectul Sălajului, Filonaş Chiş, a declarat că manifestările au rolul de “a aduce omagiul şi respectul nostru etern” pentru cei ucisi in “suferinte inimaginabile”, faptele din 1940 petrecându-se „într-un moment istoric convulsiv şi complicat, dar care nu scuză nici într-un fel aceste crime odioase care îi descalifică pentru totdeauna în faţa istoriei, dar mai cu seama în faţa oamenilor, pe cei pe care le-au înfăptuit”. “Singura vină a acestor oameni cărora li s-a curmat viaţa în cel mai crud mod cu putinţă, a fost faptul că s-au născut români”, a afirmat Filonas Chis. “Acest masacru rămâne indiscutabil o rană în istorie care nu se va cicatriza pe deplin, niciodată”, a mai spus prefectul, considerand ca „toleranţa este mai presus de toate un semn de nobleţe şi bunătate caracteristică poporului român”.
La manifestarea comemorativa a fost prezent si profesorul universitar Ioan Puscas, supravietuitor al masacrului. Marturia sa este cuprinsa mai jos, in articolul nostru. Prof Ioan Puscas este cetatean de onoare al comunei Treznea impreuna cu poetul Adrian Paunescu, cei doi ocupandu-se de construirea monumentului si de conferirea statutului de localitati-martiri pentru Ip si Treznea. Memoria poetului nationalist a fost omagiata si de prefectul Salajului in discursul sau. În 14 septembrie, asemenea manifestări vor avea loc, începând cu ora 12.30, şi la Ip, cea de-a doua localitate martir a Sălajului, aici numărul victimelor pogromului horthyst din septembrie 1940 fiind de 157. Presedintia Romaniei a uitat sa se manifeste in vreun fel la implinirea a 72 de ani de la odioasele masacre antiromâneşti comise de Ungaria in Ardealul romanesc ocupat in urma Diktatului de la Viena. Parchetul General al Romaniei, de asemenea, uita de vreo opt ani sa ancheteze autoritatile locale din asa-zisul “Tinut Secueisc” si sa dispuna demolarea statuilor criminalii de razboi Wass Albert si Nyiro Jozsef ridicate de extremistii maghiari parteneri ai PDL in centrul Odorheiului Secuiesc.
Un istoric american despre masacrul de la Traznea
După ce, la 8 Septembrie 1940, au ucis 11 persoane în comuna Ciumirna, trupele horthyste au pornit către comuna Trăznea (Treznea), unde au intrat la data de 9 Septembrie. Câtiva copii, aflati cu vitele la păscut, au fost împuscati si lăsati morti pe izlazul comunal. După ocuparea satului, auzindu-se focuri de armă spre soseaua din marginea localitătii, trase de soldati în stare de ebrietate, unitătile maghiare au dezlantuit un groaznic macel. Românii au fost masacrati cu focuri de mitraliere, străpunsi cu săbiile si baionetele, iar casele atacate cu grenade si incendiate. Au avut loc incredibile orori.
In ziarul “România nouă” din data de 1 Ianuarie 1941, se relata ca Nicolae Brumar a fost luat de-acasa si, împreună cu sotia si cele două fiice ale sale, au fost împuscati lângă o capită de fân. Trupurile lor au fost sfârtecate cu baionetele. Vasile Mărgărus a fost ridicat de acasă, străpuns cu baioneta în mai multe parti ale corpului si apoi împuscat în cap. Preotului ortodox, ascuns în casa parohială, i s-a dat foc si a ars împreună cu casa. Preoteasa cu fiica sa au sărit pe fereastră în ulită, dar de soarta lor nu se stie nici azi. Pe cei 9 soldati din Traznea, reîntorsi din România ca demobilizati, i-au împuscat cu efectele militare pe ei. Invătătorul cu sotia s-au refugiat din fata urgiei în comuna Pusta. Aici au fost prinsi si adusi amândoi la Traznea, unde au fost răstigniti pe usa bisericii si împuscati.
Publicistul american Milton G. Lehrer, în lucrarea “Les assassinats”, scria: “Comuna Traznea a fost ocupată de trupele unguresti la 9 Septembrie 1940. Ca si când Armata de ocupatie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldati, un veritabil potop de foc si sânge s’a abatut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: pusti, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldatii au pătruns în case si au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind casele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului – căruia i s’a dat foc si a ars în întregime odată cu cadavrul preotului – este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români si îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor”.
Cruzimea urmasilor lui Attila a mers până acolo încât, la plecarea din comună, soldatii maghiari i-au legat de un tun pe locuitorii Gavrilă Andries si Ana Dănilă, târîndu-i dupa ei până în comuna Hida, judetul Cluj, unde i-au împuscat. In masacrul de la Trăznea au fost ucisi sau răniti 263 de români, iar 47 de gospodării au fost mistuite de flăcări.
Ungurii ca Nyiro Jozsef si Wass Albert: “Voi suprima fiecare valah si atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură nationalitate, cea maghiară, natia mea, sângele meu!”
Iata ce texte circulau in Ungaria inainte de diktatul de la Viena urmat de ocuparea Ardealului si masacrele unguresti:
“Natia ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaste decât victoria. In noi fierbe sângele lui Attila, al lui Arpad si al lui Ghinghis-Han”…
“Eu nu astept să vină răzbunarea nu astept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi va iesi în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trece prin sabie toată populatia. Voi otrăvi toate fântânile si voi ucide până si copiii din leagan! In germene voi distruge acest neam de hoti si ticălosi! Nu va fi pentru nimeni nici o milă! Nici pentru copiii de leagăn, nici pentru mama care va naste copil… Voi suprima fiecare valah si atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură nationalitate, cea maghiară, natia mea, sângele meu! Voi face inofensivi pe viitorii Horia si Closca. Nu va fi milă!” – Extrase din articolul “Nincs kegyelem” (Fără îndurare) scris de Ducso Csaba (Budapesta, 1939).
Cum a decurs masacrul
În data de 9 septembrie 1940 trupele horthyste au intrat în comuna Treznea. Primele victime au fost copii aflaţi cu vitele la păscut. După ocuparea satului, soldaţii maghiari au dezlănţuit „asaltul”. Români şi evrei au fost ucişi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu baionetele, iar casele incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei. În presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare şi împuşcat lângã o capitã de fân, împreunã cu soţia şi cele douã fiice ale sale, după care au fost ciopărţiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Mărgăruş. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părţi ale corpului şi apoi împuşcat în cap cu gloanţe model „dum-dum”. Deasemenea, preotul ortodox a căzut victimă. A ars in casa parohială, care a fost incendiată. În Trăznea se aflau şi 9 soldaţi români reîntorşi acasă şi demobilizaţi. Aceştia au fost împuşcaţi cu efectele militare pe ei. Învăţătorul şi soţia au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinşi şi aduşi la Trăznea, unde au fost răstigniţi pe uşa bisericii şi împuşcati.
Măcelul văzut cu ochii unui copil de 8 ani
Despre masacrul de la Trăznea ne relatează unul dintre supravieţuitorii a acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior un medic şi un om de ştiinţă recunoscut de o lume întreagă, prof. univ. dr. Ioan Puşcaş, care a trăit acele grozăvii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravieţuit acelor masacre petrecute în 1940 în comuna Trăznea. Arma soldaţilor honvezi a fost îndreptat către mine de trei ori. Ungurii au tras atunci chiar şi în biserică cu tunul. Înainte de 1940 ungurii şi românii trăiau în pace în comună. Masacrul de la Trăznea se datorează în mare parte grofului Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a îndemnat pe honvezi să ucidă românii, pentru a acapara cât mai mult pământ. Pe noi, de cele trei ori, ne-au salvat de la moarte câteva familii de maghiari. Când au întrat în casă, aveam la noi un consătean român care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu ştia ungureşte. L-au împuşcat în faţa noastră. Următorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureşte, a vrut să le demonstreze că suntem unguri, pentru a ne salva vieţile. Nu au vrut să îl creadă. <<Büdös olá vagy!>> (n.r. – eşti un valah împuţit!), strigau. Norocul nostru era că tata avuse la el cerificatul de naştere al unui prieten, care era maghiar, reformat. Când le-a arătat documentul, nu au căutat dacă era într-adevăr al lui. Şi-au cerut scuze că era să împuşte un ungur”, şi-a amintit marele cercetător ştiinţific. „După aceea a venit un alt val de ucigaşi. <<Acum numai János ar putea să ne salveze>> ne-a spus tata, János fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilărie. Pentru că ardea aproape tot satul, ca o minune, a apărut János, care venise după pompa şi pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Când a văzut care este situaţia la noi, a început să strige la ei: <<Căraţi-vă, aştia sunt de-ai noştri>>. Aşa am fost salvaţi pentru a doua oară, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar în pivniţa grofului şi ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lăsându-ne pe noi la adăpost sigur. Însă am fost găsiţi şi acolo. O trupă de honvezi, împreună cu un frate de a unui ucenic de-a lui tata i-a adus şi a confirmat că suntem români. Ne-au scos din pivniţă. În spatele nostru, în şanţ, erau o grămadă de morţi şi răniţi. Unul dintre soldaţi mi-a pus puşca la piept. Mi-am văzut moartea cu ochii. Nu ştiu de unde am avut putere, dar am început să număr ungureşte. Soldatul a rămas mirat, nu a apăsat pe tragaci, iar eu continuam să număr, apoi am început un să cânt un cântec unguresc, care mi-a venit în minte. Nu ştiu cât timp a terecut, arma lui era ţintuită încă de pieptul meu, când au apărut două fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când au văzut ce se întâmplă, s-au năpustit asupra honvezilor, strigând: <<Nu vă e ruşine? Ăştia sunt de-ai noştrii!>> Apoi, ne-au luat de braţ şi ne-au dus la o altă familie maghiară, Fazakas. În bucătăria lor am stat până ce a venit tata. Am avut noroc că acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Dacă avea loc noaptea, ca şi la Ip, numărul morţilor sigur era mai mult mai mare, pentru că acele persoane care ne-au ajutat, nu aveau de unde să stie şi să intervină…”, a conchis doctorul Puşcaş.
Marturia supravietuitorului Octavian Lazăr Cosma, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România
Printre victimele masacrului de la Treznea se numără și familia muzicologului român Octavian Lazăr Cosma, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (au fost uciși parinții sai, învățătorii Lazăr si Aurelia Cosma). În memoriile sale, profesorul Cosma evocă evenimentele sângeroase din 1940:
„Și vara anului 1940 avea să aducă reflexele militarismului regimurilor totalitare, fascist și comunist, o parte a teritoriului fiind pusă pe tavă horthystilor, Treznea intrând sub acest funest Diktat ce avea să schimbe cursurile multor vieți. Consecințele pentru sătenii Treznei au fost dezastruoase, la 9 septembrie 1940 trupele ungare au mărșăluit pe ulița principală, venind dinspre Zalău și îndreptându-se spre Buciumi și mai departe. La primărie, notabilitățile – primarul român, notarul, directorul școlii – le-au întâmpinat fără prejudecăți. Către orele amiezii, subțiindu-se rândurile trupelor, se părea că preluarea autorității se făcuse si pe raza comunei noastre, lumea își vedea de treburi, căci era o zi însorită de toamnă, culesul recoltei neputând aștepta, mai ales otava… Și, deodată, au răsunat împușcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniștea și neputinșa își dăduseră mâna, soldați înarmați se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moșnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat și mai mult oamenii în sperieți. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile și, sub amenințarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovați, care erau împușcați, găuriți cu baionete, conduși spre locuri unde urmau să fie executași. Motivul? Erau români. Localnicii unguri au reacționat cu bucurie, dar au existat și cazuri de reținere, căci nu se așteptau la un măcel. Groful Francisc Bay dispăruse, nimeni nu intervenea salvator… Bubuitura din sediul primăriei are o explicație simplă: la subsol era depozitată o cantitate mare de dinamită folosită pentru spargerea răzoarelor de piatră, necesară pavării drumului. Temperatura generată de flăcările ce cuprinseseră primăria a declansat explozia, care a alertat trupele ocupante, derutându-le. Aceste trupe de închidere se aflau, după unii martori, sub influența alcoolului. Pe Meses, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acțiune, cerând execuții în anume puncte. Erau vizați și intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împușcat și lăsat pradă vîlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost și evrei, inclusiv copii.”

sursa:ziaristionline