miercuri, 26 ianuarie 2011

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ROMÂNI ŞI ÎNTREAGA LUME

Dragi Prieteni,

Vă trimit forma mea de protest faţă de odioasa şi nelegitima conducere  a României.

Vă rog să faceţi public acest mesaj şi să îl transmiteţi către presa din străinătate,să afle întreaga lume că NOI ROMÂNII nu vom mai accepta să fim îngenuncheaţi şi supuşi la diverse EXPERIMENTE: SĂRĂCIE, CRIZĂ ... şi constat acum FOAMETE.

Noi Românii nu aceptăm să mai fim nici cobaii, nici cerşetorii şi nici sclavii lumii şi cu atât mai puţin batjocura „aleşilor” noştri!

Aşa să ne ajute Tatăl Ceresc!
Cu stimă,
Camelia V. R. 



Dragi români şi dragă lume,

Vă scriu această scrisoare cu speranţa că în România, ura va fi înlocuită cu iubirea, necredinţa cu credinţa, răul cu binele, minciuna cu adevărul, nedreptatea cu dreptatea, indiferenţa cu implicarea, teama cu îndrăzneala, dezbinarea cu unitatea.
Vă scriu pentru că nu mai suport umilinţa şi batjocură la care suntem supuşi continuu în interiorul şi  în afara ţării.
Vă scriu pentru că România este plină de case cu luminile stinse, adică de suflete triste.
Combat din start orice acuzaţie că pe mine ar putea vreodată cineva să mă mituiască pentru a spune ceea ce simt şi gândesc. Vă spun foarte clar că această scrisoare este dictată de propria mea conştiinţă. Şi declar, asemenea lui Mahatma Gandhi, că unicul tiran în lume pe care l-aş putea accepta în această viaţă este propria mea conştiinţă.

AŞADAR:

D-le Băsescu Traian, eu, ca român şi creştin, NU vă recunosc ca preşedinte!
În primul rând pentru că v-aţi instalat pe tron prin fraudarea masivă a alegerilor.
În al doilea rând pentru că după această crimă împotriva democraţiei aţi ieşit în faţa românilor şi aţi declarat cu rânjet crocodilesc: „E un fleac, i-am ciuruit!”
Impresionant! Aţi ciuruit 5 milioane de Români care NU v-au votat!
Şi ce-aţi vrea d-le Băsescu, să mă resemnez, să plec capul şi, asemenea Comisarului Moldovan, să constat: „Un fleac... m-au ciuruit”
NU, d-le Băsescu nu o să plec capul, ci o să privesc spre Cer, pentru că îmi este scârbă să vă privesc figura întunecată de ura cu care aruncaţi săgeţi otrăvite în acest popor necăjit.
În al treila rând pentru că nu sunteţi demn să fiţi preşedintele românilor.
Şi îi întreb pe români:
În ce ţară, un preşedinte atacă mamele şi copiii, dar ocupă încă funcţia de preşedinte?
Vă amintiţi d-le Băsescu declaraţiile pline de venin la adresa tuturor cetăţenilor acestei ţări, dar mai ales la adresa iubirii şi a purităţii, a prezentului şi a viitorului?
"In orice caz, în ultima vreme am observat că România nu mai are femei, are mămici. Şi nu mai are copii, are bebeluşi. Toată ţara asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi", aţi afirmat ironic, susţinând că, până la urmă, Guvernul a ales varianta optimă.
Optimă este şi intenţia dvs. criminală de a desfiinţa spitale pline de microbi şi de a le transforma în creşe şi azile pentru bătrâni?
Ştiţi dvs. d-le Băsescu ce fel de mamă este lupoaica? Este o mama excelentă, care îşi ingrijeşte perfect puii, aparându-i până şi de prezenţa lupului-tată. Iar domnia voastră sugeraţi că o mamă ar trebui să-şi părăsească bebeluşul, căci aşa se numeşte un nou-născut, şi să se întoarcă în câmpul muncii după 3 luni. Aşa aţi fost crescut dvs, fără protecţia şi mângâierea caldă a mamei? Aşa vreţi să fie crescuţi copiii românilor?
În al patrulea rând pentru că promulgarea Legii Educaţiei de către domnia voastră la data de 04.01.2011 este un act de mare trădare naţională. Şi citez un cunoscător: “Legea nu ajută la românizarea şi asimilarea maghiarilor, dimpotrivă amplifică conştiinţa separatismului, a diferenţei identitare, lucru ce va duce apoi la pretenţii autonomist/teritoriale şi deci la distrugerea unităţii statului român.”
Şi nu este doar un act de trădare, ci şi o încălcare GRAVĂ A CONSTITUŢIEI. Ce să cred, că la momentul promulgării sufereaţi de amnezie? Atunci vă reamintesc ce aţi declarat la începutul lunii februarie 2009: ”Ţinutul Secuiesc nu va fi niciodată autonom în România, iar nici un politician român nu va permite încălcarea Constituţiei, care prevede ca statul nostru este naţional, unitar şi suveran”. Se pare că dvs. v-aţi permis şi vă permiteţi încălcarea Constituţiei!
Si să vă reamintesc o declaraţie din februarie 2008: "Ştiţi cum arată clasa politică acum? Vă spun sentimentul meu şi să nu vă gandiţi că aş viza doar vechi politicieni transferaţi din regimul anterior. Uneori ai senzaţia că e ca o zoaie pe un geam. Geamul casei ăsteia care e Romania, cand dai să te uiţi e plin de zoaie. Nu vezi bine nici afară, nici de afară in casă să constaţi e curată casa..."
Constat că vă complaceţi în această zoaie şi-i acoperiţi pe Români şi România cu mocirlă.
Ce vreţi d-le Băsescu ca să vă daţi demisia? Să vă provoc la duel?
DA, vă provoc la un duel al ADEVĂRULUI şi al ONOAREI!      
Şi dacă nu aş fi femeie, ci bărbat aş lua sabia în mână şi v-aş provoca la un duel ADEVĂRAT.
Vreţi respect? Dar dvs. ne respectaţi pe noi şi simbolurile acestei ţări? Aflaţi dvs. că eu nu sunt de acord ca dvs.să întinaţi simbolurile României şi să înlocuiţi fondul albastru al stemei României cu unul mov. Nu faceţi fetişuri din simbolurile noastre!


D-le Boc Emil, eu,  ca român şi creştin, NU vă recunosc ca premier!
În primul rând pentru că sunteţi singurul premier demis de Parlament în 20 de ani şi repus în funcţie, sfidător la adresa naţiunii, de d-l Băsescu Traian.
În al doilea rând pentru că aţi susţinut legea dublei cetăţenii a maghiarilor. Şi după cum bine remarcă domnul Rotundu, prin acest act aţi "trădat interesele naţiunii române, acceptând ca pe teritoriul nostru să se aplice o lege a Ungariei şi nu una oarecare, ci una care pune în pericol unitatea teritorială şi de limbă a statului român."
În al treilea rând pentru că sunteţi un ţucălar mic şi obedient , aşa cum bine vă descrie marele nostru poet naţional, Adrian Păunescu, în „Rugă pentru România” şi faceţi de ruşine cea mai nobilă profesie, cea de profesor. Ştiţi care este acum în România culmea premierului? Să fii profesor de Drept Constituţional, să încalci continuu Constituţia şi să faci abuz de asumarea responsabilităţii.
Vă provoc să vă asumaţi şi DEMISIA!

D-na Udrea Elena, eu,  ca român şi creştin, NU vă recunosc ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi mai ales nu recunosc frunza ca brand de ţară, frunză pentru care aţi achitat 900.000 de euro din banii noştri! Asta în timp ce voi toţi băseii ignoranţi ignoraţi că în România sunt oameni atât de săraci încât caută de mâncare în gunoaie.
Şi de asemenea pentru mine ROMÂNIA nu este " the Carpathian garden", este GRĂDINA MAICII DOMNULUI.
Pentru că veni vorba de Grădină, condamn crima asupra trecutului, prezentului şi viitorului, condamn proiectul care vizează distrugerea unui colţ de rai: Roşia Montană, « cea mai veche aşezare documentată din România (Alburnus Maior), cu un trecut impresionant: temple, un edificiu cu un hipocaust, necropole, vestigii ale minerilor din toate timpurile care au colonizat Alburnus Maior, galerii de mină romane şi alte numeroase "comori" ». Cum vă permiteţi voi, duşmanii naţiunii, să susţineţi că un proiect, care va distruge această minune a naturii, care va otrăvi pământul şi apele cu cianură, este « benefic pentru România »?.
Cât priveşte brand-ul de ţară,  pentru mine cel mai potrivit brand pentru a reprezenta imaginea României este Coloana recunoştinţei fără sfârşit, lăsată moştenire nouă românilor de marele nostru sculptor Constantin Brâncuşi.
Vă atrag atenţia, dna Udrea, că tricolorul românesc NU este portocaliu aşa cum l-aţi descris în odioasa odă închinată conducătorului vostru iubit. Iar odioasa dvs. afirmaţie: "Aşa este, noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu" este un sacrilegiu la adresa fiinţei noastre naţionale.
Aflaţi că tricolorul se numeşte aşa tocmai pentru că este aşa cum l-a descris marele nostru Ciprian Porumbescu în „Trei culori”: „Roşu-i focul vitejiei,/ Jertfele ce-n veci nu pier/ Galben, aurul câmpiei,/ Şi-albastru-al nostru cer.” Acesta ar trebui să fie imnul românilor. Şi să am iertare, dar când aud „Deşteaptă-te române!” îmi cam sună funebru a „Veşnică pomenire” şi-a morţilor noştri şi-a vieţilor noastre.
Şi vă mai atrag atenţia că banii noştri nu sunt banii voştri!
Un singur cuvânt am pentru dvs dna Udrea: DEMISIA.
Voi, cei trei mai sus menţionaţi aţi ajuns subiect de banc!
VREŢI RESPECT, RESPECTAŢI-NE ŞI DEMISIILE PREZENTAŢI-NE!
Şi către toţi politicienii:
Nu ne-aţi întrebat dacă vrem să ne împrumutăm de la FMI şi să amanetăm viitorul nostru şi al copiilor noştri! Întrebaţi-ne!
Nu ne întrebaţi ce proiecte vrem noi pentru România! Întrebaţi-ne, ascultaţi-ne şi permiteţi-ne şi nouă să ne luăm în mâinile noastre soarta!

Şi îi întreb pe români: Asta vreţi să fie viaţa voastră: un banc? Sau vreţi să ne unim, să schimbăm împreună această lume şi să transformăm România cu adevărat în Casa Noastră, o Casă cu toate luminile aprinse.
Eroii noştri au luptat pentru ca viitorul să nu fie ca prezentul pe care îl trăiau. Pentru asta trebuie să luptăm şi noi!

Eu nu vă propun să ieşiţi în stradă, pentru că se ştie cum ne califică „aleşii noştri”. Placa e veche şi o ştim cu toţii: „elemente huliganice”, „golani”, „proşti şi inculţi”, bla, bla, bla. Şi ştim de asemenea că atunci când forţa noastră devine o ameninţare la adresa scaunelor lor, „aleşii noştri” înăbuşă revolta într-o baie de sânge.
Iată ce vă propun eu: CAMPANIA ROMÂNILOR -„DEMISIA PREŞEDINTELUI”. Şi iată cum o văd eu această campanie.
Fiecare familie, care a fost şi este afectată de aşa-zisele „măsuri de austeriate”(DESFIINŢARE, DISPONIBILIZARE, ŞOMAJ, RETROCEDARE ...) care se numesc pe scurt GENOCID, să ia câte un plic pentru fiecare membru al familiei şi să pună în fiecare plic un formular de DEMISIE pentru „alesul” nostru. Celor care l-au votat şi acum regretă le sugerez să pună câte 2 plicuri pentru fiecare membru al familiei, un vot de blam pentru votul lor din 2009 şi un vot de blam pentru „ales”. Celor din diaspora care nu au votat dar s-au văzut pe listele de votanţi le propun să facă un plic mare în care să pună 10 formulare de demisie şi să precizeze pe plic:
10 DEMISII pentru că eu NU am votat, dar m-am găsit pe listele de vot.
Textul demisiei:
„Eu, Băsescu Traian recunosc că sunt nedemn să conduc un popor sărac şi cinstit. De aceea vă prezint astăzi __________________ demisia.”
Pe plic se va trece următorul text :
DEMISIA PREŞEDINTELUI
A se depune în faţa Palatului Cotroceni la data de 01.03.2011, dacă Băsescu Traian nu îşi depune demisia până la data de 28.02.2011.

Pentru aceasta propun să solicităm ca Poşta Română să ne pună la dispoziţie în fiecare din sediile sale câte 2 urne: una pentru plicurile noastre şi una pentru donaţiile fiecăruia dintre noi pentru susţinerea acestei Campanii. Asta pentru a le demonstra „aleşilor” noştri că din banii noştri se poate finanţa şi VOTUL DE BLAM şi nu doar fraudarea masivă a alegerilor.
Şi de asemenea să solicităm Poştei Române să numere aceste DEMISII la fiecare sfârşit de săptămână  şi să prezinte public rezultatele. Iar dacă până la data mai sus menţionată „alesul” şi toţi ai lui nu îşi vor prezenta demisiile, maşinile Poştei Române, însoţite de cele ale Armatei, Poliţiei şi Jandarmeriei şi de toţi cei care trebuie să-i apere pe Români şi România, iar nu pe infractori, să se deplaseze la Palatul Cotroceni şi să descarce în faţa acestuia sacii de plicuri care se vor strânge în CAMPANIA NOASTRĂ „DEMISIA PREŞEDINTELUI la data de 01.03.2011.
Trimite prin e-mail
Şi vă îndemn, asemenea lui  Mahatma Gandhi: Fiţi VOI  înşivă schimbarea pe care vreţi să o vedeţi în lume.

Cine sunt eu? O Moldoveancă născută în Ardeal şi crescută de bunici la câmp şi de  părinţi la munte. Sunt una din fetele bunicii care m-a învăţat cum să seamăn grăunţele, cum să fac păpuşi din păpuşoi, cum să împart tot ce am cu cei amărâţi.
Ce sunt eu? Iaca sunt şi eu o ceşcuţă de lut frământată şi trecută prin foc de mâinile lui Dumnezeu, care este Olarul nostru al tuturor. Şi tocmai pentru că sunt de lut, ştiu că mă pot sparge oricând, dar nu vreau să mă sparg cu inconştienţă, indiferenţă şi laşitate, ci cu demnitate. Dar pentru a înţelege mai bine vă invit să citiţi povestea ceşcuţei de ceai, tălmăcită de  Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului nostru.
Cu sinceritate,
Un Român din România

*
"O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.” În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa ... “Ajutor! Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”. Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?” O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”
Morala este aceasta: Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
 Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
 "Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin."
Pr. Arsenie Boca

marți, 25 ianuarie 2011

24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române



Ideea unităţii – fie a Ţării Româneşti cu Moldova, fie a acestora cu Transilvania – a fost exprimată tot mai frecvent şi hotărît în secolele XVII-XIX, ceea ce pune în evidenţă viabilitatea conştiinţei naţionale. Ea a fost susţinută prin argumente de ordin istoric, prin argumente politice, lingvistice, spirituale, religioase – adesea conjugate.
Proiectul reconstituirii unui regat al Daciei, apărut în negocieri ale diplomaţiei secrete la sfîrşitul secolului XVIII, izvorît neîndoielnic din realităţile româneşti, proiectele de unire a Moldovei cu Ţara Românească, ale unor boieri din primul deceniu al secolului XIX, preocuparea lui Tudor Vladimirescu pentru o strînsă conlucrare politică cu Moldova, includerea în Regulamentele Organice a cîte unei secţiuni consacrate procesului de sprijinire a procesului de unificare etc. sînt tot atîtea dovezi că realizarea unităţii naţionale a reprezentat obiectivul fundamental în principalele momente ale istoriei acestei perioade, cu particularităţi de la o provincie la alta.
Ideea Daco-României, a unirii Principatelor Române, anima conştiinţa naţională a maselor şi a revoluţionarilor români la 1848. Profesorul sas Ludwig Roth scria, în mai 1848, că “ideea unui stat al românilor trăieşte în mii de inimi”. Încă din 1847, consulul austriac de la Belgrad semnala, în rapoartele sale trimise la Viena, existenţa în Principatele Române a două societăţi secrete, Tînăra Dacie şi Tînăra Românie, urmărind acelaşi proiect al Daco-României. În august 1848, Vasile Alecsandri îi scria lui Nicolae Bălcescu că dorinţa cea mai înfocată a moldovenilor este unirea Moldovei cu Valahia sub un singur guvern şi sub aceeaşi constituţie. În concepţia lui Bălcescu, după înfăptuirea revoluţiei de la 1848 mai rămîneau de făcut alte două revoluţii: “o revoluţie pentru unitatea naţională şi, mai tîrziu, pentru independenţă”. O concepţie originală asupra ideii de unitate naţională a emis Mihail Kogălniceanu, care aprecia că unirea Moldovei cu Ţara Românească este ‘’cheia bolţii fără de care s-ar prăbuşi întreg edificiul naţional’’.
Programul revoluţiei române de la 1848 înscrie în loc de frunte unirea. Considerentele de ordin tactic îi determină pe revoluţionari să se mărginească doar la Unirea Ţării Româneşti cu Moldova. Unirea celor două ţări avea şanse mai mari de reuşită. Aceasta, pentru că cele două ţări române aveau administraţie proprie aproape identică, iar rezistenţa Imperiului Otoman la unire era mai slabă.
Obiectiv major al revoluţiei de la 1848, ideea unirii Principatelor a devenit, după înfrîngerea revoluţiei, problema centrală şi dominantă a vieţii politice româneşti. Aflaţi în exil sau în ţară, paşoptiştii au dus o intensă propagandă în favoarea creării unui stat naţional românesc, încercînd să cîştige asentimentul opiniei publice europene şi a marilor puteri. În acest scop, au fost publicate reviste (‘’România viitoare’’, ‘’Republica Română’’, ‘’Junimea Română’’), au fost solicitate audienţe şi au fost transmise memorii unor cunoscute personalităţi politice europene (lui Napoleon al III-lea, contelui Walewski, reginei Victoria a Angliei, lordului Palmerston ş.a.).
Ceva mai tîrziu, Războiul Crimeii (1853 -1856), încheiat cu victoria Turciei, Franţei, Angliei şi Sardiniei contra Rusiei, a permis transformarea chestiunii româneşti într-o problemă internaţională. Statutul internaţional al Moldovei şi ţării Româneşti a devenit o problemă de echilibru european. Puterile europene doreau să scoată navigaţia de pe Dunăre de sub ameniţarea interceptărilor de către Rusia, stăpîna Deltei. În acelaşi timp, libertatea navigaţiei pe Dunăre si crearea unei zone tampon între Rusia şi Imperiul Otoman îndreaptau interesele marilor puteri asupra statutului Principatelor.
Tratatul de pace de la Paris (1856), care punea capăt războilui, în linii mari a stabilit în Răsărit o ordine şi o limită. Dunărea a devenit fluviu european, iar Basarabia va aparţine statului care va guverna libertatea navigaţiei pe Dunăre. În acest scop a fost restituită Moldovei partea de Sud a Basarabiei, respective judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad. Marea Neagră a devenit liberă. Delta Dunării şi Insula Şerpilor au fost atribuite Imperiului Otoman. În felul acesta, Rusia era îndepărtată de Gurile Dunării. Principatele au fost scoase de sub condominiul ruso-turc, rămînînd sub suzeranitatea Porţii şi sub regimul de garanţie colectivă a celor sapte Puteri: Turcia, Franţa, Anglia, Rusia, Austria, Prusia şi Sardinia.
Deşi Congresul de la Paris a inclus în lucrările sale problema unirii Moldovei cu Ţara Românească, nu s-a ajuns la un acord din cauza divergenţelor dintre marile puteri. Ca de obicei, reprezentanţii acestora s-au pronunţat în conformitate cu interesele lor. Franţa a cerut unirea sub un principe străin. Prusia şi Sardinia au susţinut unirea din raţiuni ce priveau propriile obiective. Anglia nu s-a pronunţar clar, lăsînd problema deschisă. Împotriva unirii au fost, de la început şi din motive lesne de înţeles, Turcia şi Austria.
Soarta Principatelor Române avea să o decidă poporul român. Este important de subliniat că, la Congresul de la Paris, s-a decis ca românii însişi să fie consultaţi ‘’relativ la organizarea definitivă a Principatelor’’, hotărîndu-se constituirea în ambele ţări a unor adunări consultative numite Divanuri ad-hoc, alcătuite din reprezentanţi aleşi din toate stările sociale.
Începînd cu primăvara anului 1856, lupta pentru unire a luat o amploare deosebită. În adunările ad-hoc au fost aleşi fruntaşi unionişti, revoluţionari de la  1848: M. Kogălniceanu, C. Negri, Al. I. Cuza, V. Alecsandri, V. Mălinescu, Anastasie Păun (în Moldova), C. A. Rosetti, fraţii Ştefan şi N. Goleanu, A. G. Golescu, fraţii Ion şi D. Brătianu, Chr. Tell, Gh. Magheru (în Muntenia) şi, pentru prima dată, ţărănimea îşi trimite aleşii săi într-o adunare reprezentativă a ţării: Ioan Roată, Tănase Constantin, Gheorghe Lupescu, Mircea Mălăieru ş.a. Adunările ad-hoc au adoptat, în luna octombrie 1857, rezoluţii asemănătoare, care cereau cu hotărîre unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele România, respectarea drepturilor, a autonomiei şi neutralităţii statului, o adunare obştească care să reprezinte ‘’toate interesele naţiei’’.
Cererile adunărilor ad-hoc au fost luate în dezbaterea Conferinţei de la Paris din mai 1858. Conferinţa stabilea Statutul Principatelor din punct de vedere social-politic şi administrativ. Fără să ţină seama de rezoluţiile adunărilor ad-hoc, documentul oferea o unire trunchiată. Nu era acceptat nici măcar numele de România, ci acela de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei. Se mai prevedea ca în cele două ţări să funcţioneze domni, adunări şi guverne separate. Comune urmau să fie Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, cele mai importante foruri legislative şi juridice, ambele cu reşedinţa la Focşani. A.D. Xenopol a criticat Convenţia de la Paris. El spunea că este un ‘’amestec hibrid şi nefiresc de unire şi despărţire, cu care se caută să fie împăcate interesele puterilor europene pe capul poporului român’’.
Întrucît Convenţia de la Paris nu interzicea explicit alegera aceleiaşi persoane ca domn în ambele principate, românii au acoperit această omisiune prin intrepretarea favorabilă, proprie şi legală în acelaşi timp: domn în fiecare principat, dar aceeaşi persoană. Aşa are loc dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 Moldova şi la 24 ianuarie în Ţara Românească.


Dubla alegere a domnitorului Cuza reprezintă o premieră mondială de abilitate şi iscusinţă diplomatică. Era o victorie românească epocală, o strategie politică ingenioasă, care a eludat prevederile Convenţei de la Paris, punînd puterile europene în faţa unui fapt împlint.
Unirea de la 1859 şi crearea statului modern România au constituit pîrghia de susţinere a tuturor eforturilor spre realizarea Marii Uniri de la 1918, cînd aveau să se alăture patriei-mamă celelalte provincii istorice – Basarabia, Bucovina şi Transilvania.
Alexandru Papiu-Ilarian declara, în 1860: “Românii din Transilvania, în împrejurările de faţă, numai la Principate privesc, numai de aici văd scăparea. Cînd s-a ales Cuza domn, entuziasmul la românii din Transilvania era poate mai mare decât în Principate”. Subliniind necesitatea încheierii procesului de făurire a statului naţional unitar român, B.P.Haşdeu scria:”Aşadar, chestiunea ce ne va preocupa în acest stadiu de înaltă politică nu este Unirea cea mică, realizată între ambele ţărmuri ale Milcovului, ci Unirea cea Mare, de realizat de acum înainte, între toate pîraiele ce trebuie să se verse în oceanul românesc”.
Asemenea emoţionante mesaje, prin care se exprimă deschis speranţa, dorinţa şi voinţa de unire a teritoriilor româneşti aflate sub dominaţia austro-ungară şi ţaristă, au avut un puternic răsunet în conştiinţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a colaboratorilor săi şi a tuturor românilor din Ţara liberă. La rîndul lor, aceştia vor intensifica sprijinul diplomatic, politic, financiar şi cultural pentru fraţii români dinafara Principatelor Unite, ceea ce le va permite să organizeze în mod făţiş o mişcare politică cu un scop categoric: unirea cu România.
Dintre obiectivele lui Cuza şi ale guvernului său, îndeosebi sprijinirea românilor din Transilvania a fost sistematic urmărită. Aşa a fost cazul tratativelor repetate şi complexe pe care le-a purtat cu Klapka György, emisarul emigraţiei revoluţionare maghiare, cu asentimentul lui Napoleon al III-lea şi al lui Cavour, prim-ministrul Sardiniei (Klapka venise la Iaşi pentru a-i propune lui Cuza o convenţie de alianţă împotriva Austriei), precum şi Istvan Tür, purtătorul de cuvînt al emigraţiei maghiare, trimis pentru tratative de către regele Victor Emanuel al II-lea, interesat în alcătuirea unei coaliţii a popoarelor oprimate în Imperiul Austro-Ungar, pentru a-i submina forţa politico-militară.
Agenţi diplomatici ai lui Cuza, acreditaţi în diverse capitale europene, nu ascundeau proiectele sale unificatoare cu românii din Transilvania şi Bucovina, în discuţiile şi tratativele diplomatice purtate cu conducătorii Franţei, Italiei, Rusiei ş.a.. Astfel, Dumitru Brătianu, ministru de Externe al Principatelor Unite, într-o convorbire cu Emilio Cavour, îi declara ferm acestuia, în numele domnitorului, că “Românii de peste Carpaţi vor să se unească cu noi; noi le-am promis tot sprijinul nostru: ar fi o trădare dacă i-am ceda Ungariei”. Vasile Alecsandri, şi el în calitate de ministru de Externe şi la sugestia lui Cuza, într-o lungă convorbire cu Napoleon al III-lea, împăratul Franţei, după ce i-a arătat acestuia o hartă cu teritoriile locuite de români, libere şi nelibere (sub ocupaţie străină), i-a declarat: “ Vedeţi, sire, cît e de întinsă adevărata Românie şi ce regat important ar constitui cu ale sale 9.000.000 de români, dacă Providenţa ar realiza visul şi aspiraţiile lor de a se unii” în cadrul unui stat naţional unitar, liber şi independent, în graniţele Daciei milenare ?
Alături de aceste importante demersuri diplomatice, în direcţia desăvîrşirii operei sale de unificare a românilor, se impune să subliniem faptul că domnitorul Cuza a adoptat numeroase măsuri oficiale şi neoficiale de sprijinire pe tărîm financiar şi cultural a românilor din Transilvania, Bucovina şi Basarabia, îndeosebi a şcolilor, bisericilor, revistelor şi ziarelor româneşti, prin acordarea de subvenţii, ajutoare materiale, burse elevilor şi studenţilor etc. Comitete, asociaţii şi organizaţii private, constituite în acelasi scop, vor completa paleta măsurilor complexe adoptate de tânărul stat român pentru ajutorarea fraţilor din Transilvania, Basarabia şi Bucovina.
Meritul domnitorului Al. I. Cuza constă şi în faptul că el a întreţinut mereu vie conştiinţa unităţii naţionale a poporului român, pentru ca, la momentul oportun, să poată transforma idealul naţional în realitate. Aşa, de pildă, într-o cuvîntare rostită cu prilejul înmînării steagurilor tricolore oştirii române, la 1 septembrie 1863, el afirma că “steagul e acest pămînt binecuvîntat al patriei, stropit cu sîngele strămoşilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului” şi care simbolizează “România întregită de mîine”.

Prof.univ.dr.Ioan BOJAN

sursa: http://ziarulfaclia.ro

joi, 20 ianuarie 2011

PROTESTUL DE LA BENZINARII TREBUIE SA CONTINUIE

                          POPOR ROMAN,   ROMANIE,  TREZESTE-TE !!!
                      PROTESTUL DE LA BENZINARII TREBUIE SA CONTINUIE


SINGURA SOLUTIE ESTE CA SA FIM SOLIDARI  SI
 INCEPIND CU JOI 20 IANUARIE, TIMP DE 2 SAPTAMANI,
SA NU  ALIMENTAM  DE  LA  NICIO  BENZINARIE  OMV-PETROM.
 
RESTUL BENZINARIILOR NE ASTEAPTA !!!
FARA  CLIENTI,  SAU  O  REDUCERE  DE  75-80%  A  CLIENTILOR,  PE  O DURATA DE 2 SAPTAMANI OMV VA AVEA PIERDERI CONSIDERABILE,  ESTIMATE  LA  ZECI  DE  MILIOANE  DE  EURO.
 
OMV-PETROM NU POATE SA-SI PERMITA ASA CEVA.
IN FINAL VOR REDUCE PRETUL  !!!!!   NU AU ALTA SOLUTIE  !!!!
In  anul  1998  in  Franta s-a  aplicat  exact  acelasi  gen  de  protest.
Shell  a rezistat  doar 5 zile,  apoi  a  cedat.
PRESA, TV DIN EUROPA SI TOATA LUMEA  VOR  TRANSMITE  ACEASTA SITUATIE,  IAR  POPORUL  ROMAN  VA  CASTIGA  RESPECTUL  CELORLALTI,  VA ARATA  CA  POATE  SA  FACA SI  CE  TREBUIE,  CA NU  ESTE RESEMNAT.  
 
PENTRU OMV-PETROM AR FI O MARE SURPRIZA ! !!!
NU  SE  ASTEAPTA  LA  ASA  CEVA,  DEOARECE  OMV CREDE CA :
·         SUNTEM UN POPOR FARA VOINTA SI CONSTIINTA NATIONALA;
·         NOI ROMANII NU PUTEM SA FACEM ASA CEVA, CA SUNTEM O MAMALIGA MOALE ;
·         DACA AM “INGHITIT” IN TACERE, FARA SA AVEM NICI O REACTIE,  MIZERIA DE CONTRACT PRIN CARE OMV A PRIVATIZAT PETROM-ul, POT IN CONTINUARE SA NE TRATEZE CU DISPRET, SA NE MANIPULEZE IN MOD DISCRETIONAR;
·         GUVERNUL NOSTRU NU SE VA IMPLICA IAR  EI, OMV  VOR  PUTEA SI MAI DEPARTE SA FACA CE VOR, SI SA NE-O TRAGA CUM VOR !! !!!!!!!!!!!
AMINTITI-VA DE  DECEMBRIE 1989. DACA  ATUNCI  AM  FOST  MANIPULATI,  SA DOVEDIM  CA  AM  INVATAT  CEVA  SI  DUPA  20  DE  ANI  SA ARATAM  CA  AVEM DEMNITATE,  CA  NU SUNTEM  VACA DE  MULS  NICI  PENTRU  OMV  DAR  NICI  PENTRU  ALTII  == atentie la ROSIA MONTANA !!!
 
TREBUIE CA  2 SAPTAMINI SA NU ALIMENTATI DE LA OMW-PETROM.
 
AVEM ACUM ACEASTA OPORTUNITATE,  REZULTATUL LACOMIEI DUSE PESTE LIMITA DE OMW,  DAR  SI  DE  DELASAREA  GUVERNULUI  NOSTRU.
 

SA ARATAM, CA NOI ASTIA MULTI,  STIM  ACUM CE TREBUIE SA FACEM
Dati  mai  departe  acest  mesaj,  sa ajunga  in  toata  tara
RECUNOSTIINTA TINERILOR , EI SUNT VIITORUL ROMANIEI

miercuri, 19 ianuarie 2011

Orasul secret de sub Sarmizegetusa.

Astazi, un drum la cetatile dacice Sarmizegetusa, Capalna, Blidaru si Costesti aduna in inima romanului, deopotriva, durere si mandrie, pentru ca toate necazurile si trairile supreme ale sufletului te asalteaza acolo intr-un amalgam de simtiri ce te fac sa plangi cu un ochi si sa lacrimezi de bucurie cu celalalt. Asta am trait si eu zilele trecute cand am vazut cetatile dacilor. La mai bine de doua milenii si jumatate de la consemnarea primelor informatii despre existenta lor, dacii continua sa ramana un mare mister. Si cu cat ne apropiem mai mult de ei, cu atat taina se adanceste, lumea lor socheaza perceperea, intriga, sacaie, enerveaza, invitandu-te sa “ataci” si mai vartos adancul sperand la un pumn de lumina care sa-ti ostoiasca curiozitatea, dorul si setea de a afla cine au fost cu adevarat ei, stramosii nostri. Un drum la cetatile lor nu te linisteste nici pe departe,ci, dimpotriva, ascute si mai mult semnul de intrebare, ca o sica trecuta cu lama peste obrazul de andezit al inimii. Cine sunt ei, dacii? “Ei sunt cei ce nu sunt”. Asa ar putea sa exprime simplitatea dramatica a unei expresii destinul nedrept al misteriosilor nostri stramosi.

Satelitii rusilor si orasul de sub cetatea din munti
Am pornit la drum spre Sarmizegetusa Regia, plecand de la Costesti, cu doua carute trase de tractor. Dupa 20 de kilometri, am mai urcat vreo doi intrand in cetate pe poarta de vest. Ajuns aici, ai putea sa crezi ca misterul se destrama, pentru ca tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, ne-a atras atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal.
Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati.
Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee.
Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu.
Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana. Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul.
Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.
Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit
Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare.
“Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci, cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul?
Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei? Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti, care le culeg din lut pietrele pe care au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut.
Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Chois”, imprumutat de pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se intreaba autoritatile? Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor. Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate? Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o spun
tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri, prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu merita sa se mai stie ceva.
Despre zei, credinte si nemurire in incinta sacra
M-am plimbat prin sanctuar cu atentie si grija sa nu calc pe vreun zeu sau sa nu frang, din greseala, vreun deget al marelui Zamolxis. El este acolo, va asigur, dar nu mai are templu in care sa stea. L-au distrus romanii sau chiar dacii fortati de invadatori, iar ce a mai ramas din el s-a aruncat la vale de catre arheologi. Pe scaunele batranilor preoti stau astazi paranormali si bioenergeticieni, care vin sa se incarce din energia templului. Din cand in cand, mai vin si oameni normali, dar bolnavi, avizi sa se vindece de dorul stramosilor. Tot drumul spre cetatea regala am simtit ca suntem insotiti de Marele Lup Alb, ce traia odinioara in preajma marelui preot, care l-a condus si pe Sfantul Andrei la templul stramosilor nostri, cum spune legenda. Si chiar cred ca a fost asa, pentru ca, la un moment dat, coborand de la Blidaru, am zarit un trunchi de copac in forma de lup in care se metamorfozase insusi Marele Lup Alb. La Sarmizegetusa Regia am trait pentru cateva clipe sentimentul ca dacii s-au ridicat din istorie si s-au intors in sanctuarele din munti.
Spun aceasta pentru ca aici s-a discutat despre religia lor “cu cartea pe masa” adusa de “Dacica”, editura care a lansat, in premiera nationala, un volum despre daci chiar la ei acasa. Este vorba despre lucrarea “Religia geto-dacilor”, o carte despre zei, credinte, nemurire, sacrificiu, preoti si initieri, pe baza scrierilor vechi ale antichitatii, semnata de I.I Russu. Si tot aici dr. Aurora Petan, directorul editurii amintite, si alti vorbitori au discutat despre harta Daciei, “Legendele dacilor liberi”, “Muntii dacilor”, “Scrieri vechi pierdute atingatoare de Dacia”, “Medicina in Dacia”, “Andrei apostolul lupilor”, “Tezaurul dacic de la Sinaia”, tot atatea titluri despre daci lansate de aceasta editura. Si tot la Sarmizegetusa, chemati de spiritul stramosilor, ajunsesera regizorul Andrei Chiriac si scenaristul Mihai Manescu, doi tineri care lucreaza in acest moment la serialul de televiziune “Secretul coifului de aur”, film inspirat de scrierile de pe placile de plumb de la Sinaia.
Nepoti, ajunsi in vizita la bunicul Decebal
Dupa trei zile petrecute intre zidurile si altarele stramosilor daci de la Sarmizegetusa, Capalna, Blidaru si Costesti, am plecat spre orasul nostru de zgura cu ochii sufletului plangand de mila si de bucurie. De mila pentru istoria neamului, ignorata, batjocorita sau distrusa la comanda, ca sa se uite totul. De bucurie, pentru ca mai exista romani, mai exista tineri, mai exista batrani cu inimi suficient de mari ca sa incapa in ele si aceasta particica de istorie, pe care nu vor, nu pot si nu trebuie sa o uite. Ca este asa, ne-au dovedit-o in zilele libere romanii care au renuntat la mititeii rasuciti pe gratare pe marginile apelor si la berea rece din parau, pentru a se intalni cu stramosii la ei acasa, in cetatile lor. Eu cred ca cineva va razbuna istoria pierduta, de vreme ce Dacian Tudor, un baietel de numai 2 ani, a avut forta sa urce neajutat de parinti la Blidaru, iar Raducu, fratele lui de 6 luni, a venit purtat in brate de mamica si taticu la bunicul Decebal sa-l asculte povestind despre lupi si zei, batalii si tradari. In ceea ce ma priveste, eu nu cred ca dacii au fost vreodata infranti.
misterele-terrei.blogspot.com

marți, 18 ianuarie 2011

Din nou despre misterele Bucegilor.

Din nou despre misterele Bucegilor.

Nici în ziua de azi nu se ştie de ce, în 1993, pe parcursul lui august, Munţii Bucegi au „jucat” pur şi simplu. Câteva sute de cutremure de mică intensitate s-au înregistrat atunci în zonă. Nu se cunoaşte nici sursa izvorului de apă din acelaşi masiv muntos. Este apa cu cea mai mare puritate din lume, după analizele specialiştilor.
De aici intrăm pe teritoriul legendelor. Se spune că Munţii Carpaţi ar fi străbătuţi de tuneluri lungi de sute de kilometri. Nimeni nu poate spune dacă au fost făcute de mâna omului sau de forţa naturii. Asemenea caverne uriaşe ar exista şi în Bucegi. Iar acele câmpuri de forţă pot să marcheze chiar linia subterană a tunelurilor. Se vorbeşte şi despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, aşa cum au mai fost şi pe alte creste ale munţilor, în Retezat şi Ceahlău, formându-se astfel un urias triunghi carpatic între cele trei puncte. Este aşa-numitul „triunghi de aur” al Daciei. Istoricii nu s-au pus încă de acord asupra muntelui sacru al dacilor. Acesta ar fi fost Bucegiul sau Ceahlăul.
Aflăm şi despre primele cercetări făcute în Bucegi, încă din 1927, mai precis în partea estică a masivului, pe Valea Ialomiţei, într-o zonă cunoscută sub numele de „Şapte Izvoare”. Misterele muntelui se împletesc cu anumite certitudini. Se spune că aici venea Zamolxe, zeul dacilor, să bea apă. Dacii i-au spus „zona nemuririi”. Simbolul celor şapte izvoare era încrustat nu numai pe scuturile dacilor, dar se găseşte şi pe Columna lui Traian. Chiar în acest loc din Bucegi există un izvor a cărui apă este cea mai pură din lume. În perioada 1927-1935, aici s-au făcut studii atât de către cercetătorii români, cât şi de cei francezi. Oamenii de ştiinţă au arătat că încărcătura de bacterii din apa acestui izvor este zero, un fapt unic în lume. Alte cercetări au fost realizate în anii ’80. Specialiştii au constatat că izvorul se „alimentează” dintr-un lac subteran imens. Asta ne aduce aminte de legenda culoarelor subterane din munţi! Cert e că debitul izvorului este de 4.000 de litri pe secundă. Toate aceste informaţii au fost secretizate de autorităţile comuniste. De neclintit par a fi Munţii Bucegi, când îi priveşti de departe. Dar acest masiv s-a cutremurat timp de o lună, în 1993. Doar pe parcursul lunii uriasi bucegiaugust. Au fost câteva sute de cutremure atunci. Erau şi câte zece mişcări telurice într-o zi. De intensitate mică. Cel mult cinci grade pe scara Richter. Prima oară am aflat despre acel femomen tot de la tehnicianul staţiei meteo de la Vârful Omu. „Deveniseră deja obişnuinţă. Zilnic se cutremurau Bucegii. Aici, la 2.505 metri altitudine, la staţia meteo, simţeam mai tare cutremurele decât la baza muntelui. Au fost doar nişte crăpături în pereţii refugiului salvamont de la Omu. Atât. Apoi cutremurele au încetat brusc. De atunci n-au mai fost”, am aflat de la Gheorghe Porancea. Staţia meteo de la Omu n-a avut de suferit. E o clădire solidă, cu pereţii de un metru grosime, bine înfiptă în stânca muntelui. Cabanele din Bucegi au rămas în picioare. Nici căderi de bolovani n-au fost. Nu au fost pagube materiale nici la baza muntelui, în Buşteni.
Sursa:http: www.2012en.ro

joi, 13 ianuarie 2011

Tunele secrete sub Muntii Bucegi

Trasee secrete si drumuri pe sub munti, folosite inca de pe vremea dacilor? O simpla legenda sau …
In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce cuprind intreg tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din cele mai vechi timpuri, asa cum spun legendele locale. Pentru ca in zona Bucegilor trece un lant de drumuri subterane, cunoscute doar de cateva persoane, la ora actuala. In vremuri de restriste, inca din vremea dacilor, obstile trimiteau femeile si copiii aici, trimiteau comorile ce le aveau si porneau la lupta impotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte in alta a muntilor.
In anul 105 armatele romane conduse chiar de imparat, patrundeau in teritoriul dacilor, ocupind cetate dupa cetate. Era al doilea razboi si Traian era decis ca de data asta sa supuna definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grabea, preferind sa construiasca de fiecare data pe unde trecea cetati si castre care sa asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, intre romani si Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, in munti, pe loc deschis, la intilnirea a doua piriuri, s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre cele doua osti. Era sfarsitul toamnei. Dacii erau condusi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, dupa cucerirea Daciei, urma sa devina pramul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost ingrozitoare si a durat toata ziua. Spre seara, balanta incepuse sa inclise spre romani, din cauza numarului mare de luptatori de profesie pe care ii aveau.
La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost vazut cazind in lupta. Atunci dacii au inceput sa sovaie, vazind in asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piarda de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere si… armatele dacilor au disparut in cateva minute ca inghitite de pamant. degeba au trimis romanii trupe in urmarirea fugarilor. Acestea se intorceau toate cu acelasi raspuns: in fata lor nu exista nici un fel de dusman…
A urmat o pauza de cateza zile, pauza care a fost cat pe ce sa salveze soarta regatului dac. Pentru ca, profitind de ea, Decebal a realizat o lovitura care a ramas in analele razboaielor: a incercat sa mute centrul operatiunilor la sud de Dunare, pe teritoriu roman. La vremea respectiva nimeni nu a putut intelege cum, in conditiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, intr-un interval de timp extrem de scurt – mai putin de 2 zile – sa strabata muntii Daciei, ajungind la locul de intalnire cu aliatii sai si trecand Dunarea ca sa atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din pacate, in urma unor tradari din rindul nobililor daci, Traian a aflat secretul miscarilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau muntii dintr-o parte in cealalta.
Dupa batalia de la Adamclisi cand fiecare dintre aliatii infranti ai dacilor se retrageau spre locurile lor de bastina, dacii condusi de Decebal au cazut in cateva ambuscade organizate de romanii care ii asteptau in tunelurile de trecere. Neasteptindu-se la asa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicate, putini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa. Dupa acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au ramas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tirziu de domnitorii romani. Asa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor.
Cei mai populari munti ai Romaniei sunt strabatuti de la un capat la altul de treceri subterane, putini fiind cei care cunosc existenta acestora?
                                                     Despre existenta tunelurilor aveau cunostinta numai sacerdotii daci si unii nobili, acestia din urma cunoscand doar anumite treceri strategige si nu pe toate. Ducand mai departe mostenirea spirituala a inaintasilor lor, preotii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pamant, secrete preluate de preotii crestini, paznici ai comorilor spirituale si nu numai, ale acestui popor si retransmise mai departe doar calugarilor virtuosi. Pentru ca aici, in interiorul Bucegilor, exista o parte din secretul existential al nostru, al romanilor, ca popor.
Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor si a celor de dupa ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rand. Acolo se antrenau ostile de elita ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din tara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la cimpie, unde antrenamentul calare se putea desfasura in conditii mai bune? Simplu. Pentru ca, in vremuri de restriste, tezaurul roman era adapostit in tunelele din zona, iar “rosii” aveau ca sarcina prioritara, paza comorilor.
Mai mult, legendele locale vorbesc si despre existenta unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat si pastrat in zona de-a lungul a zeci de generatii de conducatori. Se spune ca fiecare din acestia trebuia sa sporeasca tezaurul pe durata domniei lui si nu avea voie sa foloseasca niciodata odoarele de pret din tezaurul sfant. Cei care nu au tinut cont de asta au fost loviti de un blestem cumplit, ei si familiile lor fiind risipite in vint. Se spune ca acest blestem a lovit cele doua ramuri conducatoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Draculestilor si cea a Danestilor, multi domnitori din aceste familii murind asasinati, ei si familiile lor, pentru incercarea de a folosi tezaurul tarii in scop personal.
In ultimii ani, in zona Bucegilor s-au efectuat masurari energetice care au constatat existenta unor campuri de forta extraordinara si a unor treceri subterane care traverseaza muntii dintr-o parte in cealalta. Mai mult, aceleasi masuratori au aratat existenta a doua treceri subterane care merg din zona Bucegilor pana in apropiere de Pestera Ursilor din Carpatii Occidentali, acestea fiind intretaiate din cand in cand de diverse tunele mai mici sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu strabat muntii haotic ci sub forma unor linii care configureaza imaginea unui lup imens, avand gura deschisa, ca atunci cand se arunca asupra prazii. Capul lupului este in Muntii Apuseni iar coada coboara pana in apropiere de Pietrosita, judetul Dambovita. Intrebarea logica este daca aceste treceri subterane au fost facute de mina omului sau daca au fost doar descoperite si folosite de oameni? Este o intrebare la care, deocamdata nu are cine sa raspunda. Poate doar misticii, care au avut curajul sa afirme ca totul a fost construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a decis sa apere acest pamant sfant si pe cei ce-l locuiesc. Sursa:http://www.horoscop-astrologie.ro/drumurile-subterane-de-sub-munti.html