Mingea de aur

Coiful din aur de la Poiana Cotofenesti are o istorie stranie. Unii cercetatori sustin ca an al descoperirii 1927, altii 1929. Mai cert este anul 1927, cand coiful apare inregistrat in depozitele Bancii Nationale. Povestea gasirii lui este plasata anterior predarii obiectului statului roman. Cu certitudine se stie ca a fost descoperit la Poiana Cotofenesti, comuna Varbilau, judetul Prahova, de un copil care pastea vitele. Copilul n-a dat nici o importanta obiectului in sine. A mai chemat si alti copii si-au jucat impreuna fotbal, pana seara, cu "oala" gasita. Seara a dus-o acasa si a aruncat-o pe cotetul porcilor. Obiectul a zacut acolo o iarna, fara sa fie bagat in seama. Intr-o zi, invatatorul aflat in vizita la familia copilului gasitor al comorii a observat in lutul cu care era podita camera in care intrase niste "nasturei" galbeni. A ridicat cativa de jos si a intrebat, uimit, de unde sunt? Gazda i-a raspuns invatatorului ca sunt de la o oala cu care s-au jucat copiii pe deal in vara trecuta.                                                                                                                                                   Acum e undeva aruncata pe-afara. Invatatorul n-a insistat, dar a plecat cu "nastureii" in buzunar. Sa-si fi dat seama ca sunt din aur? Dupa plecarea invatatorului, tatal baiatului i-a trimis pe copii sa caute "oala" si sa o aduca in casa. In mintea lui a incoltit ideea ca "oala" aia trebuia sa fie ceva de pret. Daca domnul invatator intorcea pe o parte si pe alta "nastureii" si i-a pus in buzunar cu grija, atunci pesemne ca sunt valorosi. Omul a curatat obiectul si atunci a aparut aurul, in toata stralucirea lui. Mai exista o indoiala: daca e din alama? Ion a pus obiectul intr-un saculet si a hotarat sa vina cu el la Ploiesti si sa-l prezinte unui bijutier. Trebuie sa fi fost multi bijutieri in capitala judetului. In catagrafia din 1830, figureaza doi argintari. In cea din 1932, figureaza sase argintari. In monografia Ploiestiului, de M. Sevastos, scoasa in 1939, figureaza la loc de cinste argintarul Lazar. Pe cutiile cu bijuterii livrate clientilor sta scris in interior, pe capacul cutiei: "Lazar argintar". Fondat 1854 Ploesci. Cert este ca inainte de 1944, erau in centrul orasului Ploiesti, patru bijutieri evrei, cu atelierele lor. Nu stim la care din ei s-a prezentat omul cu obiectul gasit. Bijutierul i-a spus lui Ion ca "oala" este fara importanta. Nu crede ca e din aur. Va verifica, dar obiectul este foarte frumos lucrat si merita pastrat pentru lucratura lui. Prefacandu-se nu prea interesat de obiect, bijutierul i-a oferit taranului o suma de bani egala cu posibilitatea achizitionarii unei perechi de boi, buni de munca. Omul a plecat spre casa multumit, dar apoi s-a razgandit asupra targului facut, considerand ca a fost pacalit. Dupa cateva zile, timp in care trebuie sa fi avut loc si discutii in familie, omul a pornit din nou spre Ploiesti. A discutat cu bijutierul si a mai cerut bani, considerand ca primise prea putini. Dupa multe insistente, bijutierul i-a mai oferit o suma. Taranul a pornit din nou spre casa, convins totusi ca a fost tras pe sfoara, socotind ca obiectul dat de el bijutierului valoreaza mai mult decat i s-a oferit. Hotarat a luat iarasi drumul orasului, ca sa ceara o suma mai mare. Dar, surpriza! Obiectul nu mai era. Bijutierul pusese comoara intr-o geanta si pornise spre Bucuresti, predand-o Bancii Nationale. Primea ca recompensa o suma extrem de mare, fata de ce oferise el taranului: jumatate din valoarea obiectului pretios, ce se dovedi a fi, cu adevarat, o comoara: un coif de 725 de grame de aur fin.

 

Cosoni de aur

Asemenea recompense erau prevazute la vremea aceea, pentru salvarea tezaurelor de mare valoare. Cel putin asa sustine regretatul profesor de istorie Nicolae Simache, de numele si activitatea caruia sunt legate toate muzeele din judetul Prahova, multe din muzeele din judetul Dambovita si judetul Buzau, care au fost infiintate sub indrumarea sa. (Azi, doar Muzeul Ceasului din Ploiesti ii poarta numele.) Relatarea mi-a fost facuta in 1965, cand am purtat o discutie mai ampla cu dansul, despre probleme de arheologie din judetul Prahova, subiectul lucrarii mele de grad doi la istorie. Nu pot stii cat adevar si cata fictiune este in relatarea dansului. Nu mi-a fost prezentata sursa informatiilor. Surprinzator a fost faptul ca in 1970-1971 au mai fost gasite in depozitele Bancii Nationale, fragmente din aur, desprinse din calota coifului. Din pacate, acesta n-a fost restaurat in intregime. Coiful cantareste azi 770 de grame. Nu stim in ce imprejurari au fost recuperate fragmentele adaugate ulterior.
Aflandu-se in camera tezaurului Muzeului de istorie al Romaniei, dintr-o vitrina centrala, inca de la intrare, te privesc doi ochi magici, cu sprancenele duble, terminate arcuit, ca sprancenele stufoase ale unui om in varsta. Te privesc autoritar si insistent, ochi apotropaici, ochi stranii, care insista asupra ta, te coplesesc, pentru ca sunt surprinsi cu pupilele larg deschise, parca infricosatori. Ochii trebuiau sa alunge duhurile rele, sa ii infricoseze deopotriva pe vrajmasi si pe supusi. Azi, cand ii privesti, parca iti spun: "Asa-i ca am invins lacomia oamenilor si timpul?".
Prof. POPESCU EMANOIL - str. Maramures nr. 16, ap. 1, Ploiesti, jud. Prahova